Acasă Emisiuni La zi Câte școli vo...

Câte școli vor fi modernizate cu bani din PNRR?

Câte școli vor fi modernizate cu bani din PNRR? Ministerul Educației propune premierea elevilor care au obținut media 10 la examenele naționale cu premii de până la 5000 lei. Care este planul Ligiei Deca pentru combaterea violenței în școli? Câte unități de învățământ România vor primi bani pentru modernizare și digitalizare? Iar românii ies în stradă, supărați pe noile taxe.

Ce este PNRR?

Planul Național de Redresare și Reziliență al României (PNRR) este conceput astfel încât să asigure dezvoltarea României, prin sprijinirea nivelului de adaptare la situații de criză, în contextul recuperării după criza COVID-19, cât și valorificarea potențialului de dezvoltare economică, prin reforme majore și investiții cheie.

Componenta MF din PNRR (Componenta 8 – Reforma fiscală și reforma sistemului de pensii) cuprinde un număr de 5 reforme și 8 investiții, având alocat un buget total de 371,8 mil. EUR și vizează: reforma administrației fiscale (obiectiv – creșterea ponderii veniturilor colectate de ANAF cu cel puțin 2,5% din PIB față de valoarea indicatorului din anul 2019, respectiv reducerea decalajului TVA cu 5 puncte procentuale în 2026 față de valoarea indicatorului din 2019) și revizuirea cadrului fiscal, îmbunătățirea eficienței cheltuielilor publice, consolidarea capacității instituționale de prognozare a cheltuielilor cu pensiile, înființarea Băncii Naționale de Dezvoltare.

Câte școli vor fi modernizate cu bani din PNRR?

În emisiunea ”La Zi” cu Flori Stoian, invitata Ecaterina Andronescu, fost ministru al Educației, răspunde la această întrebare:

”Școala are nevoie de resurse financiare și modernizare mai degrabă în sensul instrumentelor de învățare decât cu zidurile școlilor. Pentru că până la urmă asta este treaba primăriilor. Ele ar trebui să facă cel puțin înainte de anul școlar măcar o igienizare generală. Digitalizarea trebuie înțeleasă ca o nevoie a momentului în care ne aflăm.

Poate că din acest punct de vedere pandemia a venit cumva ca o obligație să ne împingă în direcția în care tehnologia trebuie folosită ca instrument de învățare. Nu știu exact acest proiect pentru că în mod categoric el trebuie să cuprindă și o parte de formare a profesorilor. 

Nu e suficient să ai instrumentele tehnologiilor în sala de clasă, trebuie să știi să le folosești.”

ULTIMELE ARTICOLE

Povestea cutremurătoare a...

La doar 14 ani, Mihai fum...

„Suntem o echipă în fața ...

După 18 ani de căsnicie, ...

Cum poți aduce schimbarea...

Cum poți aduce schimbarea...

Frica de moarte și impact...

Frica de moarte și impact...