vineri, septembrie 22, 2023
Acasă Editoriale Actualitate Cătălin Drulă a fost ales președinte USR

Cătălin Drulă a fost ales președinte USR

Cu peste 71% din voturi, șeful interimar a oferit prime declarații ieri cu privire la viziunea pe care trebuie să o aibă partidul pe care îl conduce.

 

„De astăzi suntem toți USR. Nu mai avem timp de vedetisme și politică imatură”, a spus Drulă, în prima declarație după anunțarea rezultatului votului intern.

„Am cerut un mandat clar și partidul mi l-a dat. Pentru a face opoziție pe bune actualei puteri falimentare, pentru organizare și seriozitate, pentru a da premierul României în 2024.

USR a trecut prin etape firești de dezvoltare. O mișcare civică, cetățenească.

Intrarea în parlament și consilii locale. Lupta cu Dragnea. Confirmarea în alegeri.

Guvernarea. Este timpul unei noi epoci în evoluția acestui partid. Cea de maturitate și stabilitate”, a adăugat el.

„Colegii mei din USR mi-au dat încrederea unui mandat de a conduce partidul, de a conduce singura forţă modernizatoare, democratică, liberală din România către alegerile din 2024.

Este o onoare, le mulţumesc tuturor colegilor mei, indiferent de opţiunea avută la aceste alegeri, şi încrederea lor mă obligă”, a continuat Drulă.

Votul a început joi dimineața și s-a desfășurat online. Președintele USR este ales prin votul tuturor membrilor.

Rezultatul votului pentru președinția USR va fi validat în cadrul unui congres online ce va avea loc pe 16 iulie. Mandatul lui Cătălin Drulă la conducerea partidului va fi de patru ani.

Alegerile interne în USR au avut loc după ce fostul președinte al partidului, Dacian Cioloș, a demisionat și a fondat o altă formațiune politică, REPER, alături de alți 4 europarlamentari.

ULTIMELE ARTICOLE

România nu va recunoaște statutul de soți în cuplurile de același sex

România nu va recunoaște statutul de soți în cuplurile de același sex. România va acorda drept de ședere soților de același sex ai cetățenilor...

Declinul moral al societății și speranța în soluția divină

Declinul moral al societății și speranța în soluția divină. Într-o lume tot mai agitată și tulburată, este inevitabilă observarea declinului moral alarmant. Comportamentele destructive,...

Despre oboseala oculară

Despre oboseala oculară. Ochii sunt organe extrem de importante, reprezentând una dintre cele mai complexe și esențiale părți ale corpului uman, iar sănătatea ochilor...

Cum gestionăm impulsivitatea la copiii școlari

Cum gestionăm impulsivitatea la copiii școlari. Impulsivitatea este acea tendință minunată de a acționa înainte de a gândi, a se aventura fără să cunoască...