Invitată în platoul emisiunii BOOKMEDIA, actrița Carmen Tănase, marea doamnă a teatrului românesc, a povestit despre copilăria sa din timpul comunismului, lectură și familie.
„Tata era un mare iubitor de cărți. La salariu venea întotdeauna cu un teanc mare de cărți acasă” – a mărturisit ea cu drag.
Ca în multe alte locuri din România, când se lua curentul electric, împiedicând-o să citească o carte, Carmen Tănase a reconstituit o realitate a multora:
„Au băgat la magazin lămpi de gaz și a fost omor. După 12 noaptea iar se lua lumina. În toate apartamentele din Iași mirosea a gaz ceva de speriat”.
Carmen Tănase nu a vrut inițial să fie actriță. Și-a dorit să fie medic veterinar sau zootehnist, fiind o mare iubitoare de animale și, deși și-a dat seama pe parcurs că vocația ei este în lumea teatrului, nu a renunțat să continue să salveze animale, dorind să înfieze câinele supraviețuitor al regretatei Cristina Țopescu:
„De multe ori m-am întrebat cum arată sufletul unor oameni, ca de exemplu, cei care vânează pui de focă”
Referindu-se la perioada pe care o traversăm, actrița a declarat că politica influențează cultura și că acest lucru nu ar trebui să existe:
„Sper că teatrul va fi diferit de politic și că politica nu se va amesteca niciodată în teatru. Nu se va MAI amesteca niciodată în teatru, pentru că ar fi cumplit să ne întoarcem de unde am plecat. Când se discută bugete există educație, sănătate, dar cultura nu este pomenită niciodată”.
Întrebată fiind dacă se poate trăi fără cultură, actrița a răspuns:
„Se poate, dar de ce?”
Un articol de Natașa Alina Culea
Ediția în care a fost invitată celebra actriță poate fi vizionată integral aici: