8.5 C
București
marți, 29 noiembrie 2022
Acasă Emisiuni Comorile înțelepciunii Care sunt cauzele dependențelor?

Care sunt cauzele dependențelor?

A judeca pe cei greșiți și a le pune etichete este cea mai simplă variantă de a găsi răspunsuri satisfăcătoare pentru inimile prea pline de sine.

Cine însă și-ar lua timp să înțeleagă ce durere ascunsă împinge anumite persoane spre diferite dependențe? Cum beneficiază ele de pe urma acestor obiceiuri negative? Când și în ce context au deprins fuga de realitate?

Dependenții la care ne referim aici sunt adicții de diferite substanțe, obiceiuri, relații care în mod vădit le fac rău, sunt conștienți de acest lucru și totuși își continuă „consumul”. Sunt persoanele a căror libertatea de alegere este extrem de limitată. Ajung la convingerea că doar adâncindu-se în respectivele activități sau relații distructive, pot obține starea de bine pentru care sunt într-o frenetică și continuă căutare.

De ce devin dependenții, dependenți?

Alex. Un tânăr deștept și capabil, descurcăreț, muncitor și corect. La 30 de ani ajunge ca, după 12 ani de abstinență la droguri, să o ia de la capăt într-o și mai agresivă cădere. Ajunge să piardă tot ce are. Inclusiv familia.

El mărturisește că nu-l vedea nimeni… În adolescență se droga în scara blocului. Toți vecinii știau, tot cartierul știa. Numai părinții nu aveau habar. Legăturile dintre membrii familiei erau destul de superficiale. Doar așa stau lucrurile în societatea actuală. Trebuie să ne descurcăm, să dăm bine indiferent de prețul de plătit.

Alex a consumat droguri cinci ani până când sora sa l-a descoperit. Dacă timp de cinci ani a știut să-și ascundă foarte bine consumul, odată descoperit, nu a fost tolerat de familie. Și Alex a putut să lase drogurile chimice. Timp de 12 ani nu a mai consumat nimic de acest fel. Cum de a putut? Programe de dezintoxicare, de reabilitare, susținute de o ambiție de oțel.

Dar, dependența sa a luat o altă formă. Alex s-a căsătorit, a muncit și a investit enorm în călătorii. La modul compulsiv. Și-a îmbrăcat dependența într-o haină decentă, acceptabilă, chiar lăudabilă în societatea actuală.

La 30 de ani a suferit o nouă criză. Într-un anturaj petrecăreț a revenit la consumul de droguri. Acest nou început în ale dependenței i-a cauzat pierderi majore. De fapt a pierdut totul.

Soția însă i-a fost înger păzitor. Ea s-a rugat și i-a promis că-l va aștepta acasă cât timp va fi nevoie.

Deși drumul a fost greu, Alex a descoperit puterea eliberatoare pe care relația cu Mântuitorul o poate genera. Acum știe cum să-și împlinească golul sufletesc. Acum știe că este văzut. Că nu este singur. Că este iubit necondiționat. Că întreg cerul este interesat de binele său și că are, la o rugăciune distanță, tot ajutorul necesar în perioadele grele.

Alex este liber azi să-și trăiască viața frumoasă pentru care s-a născut. Și este nerăbdător să se bucurie de fiecare clipă de libertate.

Indiferent din ce motiv ar ajunge o persoană dependentă de ceea ce-i face rău, există putere eliberatoare în relația cu Isus Hristos. Există speranță. Există libertate adevărată.

Pentru a viziona întreaga emisiune, dă click aici: https://www.youtube.com/watch?v=e_4z4gd3quM&t=529s







ULTIMELE ARTICOLE

Ce înseamnă dietă low carb?

Ce înseamnă dietă low carb? Este dieta o idee bună? Ea poate genera un stil de viață sănătos, nu doar prin a slăbi, ci...

Ceaiul de sunătoare ar putea fi inamicul depresiei

Ceaiul de sunătoare ar putea fi inamicul depresiei. Acesta ar avea proprietăți care ajută creierul să se relaxeze și să se calmeze, invitând la...

Mă părăsește dacă nu pot avea copii!

Mă amenință că mă părăsește pentru că nu pot avea copii! Ce pot să fac? Este o frază care din nefericire o auzim din ce...

Statistică îngrijorătoare pe piața sh auto din România

Statistică îngrijorătoare pe piața sh auto din România. 1 din 5 mașini au kilometrajul modificat, ceea ce confirmă anxietatea multor potențiali cumpărători. Sinceritatea nu...
[instagram-feed num=6 cols=6 showfollow=false]