Care este scopul comunicării?

Care este scopul comunicării? În general, oamenii comunică având anumite scopuri. În activitatea cotidiană, acasă, la serviciu, în magazine, comunicarea se face, de cele mai multe ori, fără a conştientiza importanţa acţiunii şi nici punându-se problema analizei. Scopul şi mijloacele sunt exploatate nativ, sunt rezultatul unor experienţe şi doar uneori necesită programări speciale.

Cei mai mulţi analişti consideră că omul comunică pentru:

1. A informa

În acest caz, individul însuşi crede sau simte că este în posesia unei informaţii. El se trezeşte, de pildă, dimineaţa, priveşte pe fereastră, observă că afară este vreme frumoasă şi simte nevoia să spună şi altora ce a observat. Alteori îi este foame şi comunică acest fapt persoanei „specializate” să rezolve această necesitate. Dar omul nu este numai o fiinţă egoistă, care comunică doar propriile lui nevoi.

El merge, de exemplu, la serviciu, iar la intersecţia străzii este întâmpinat de un bătrân care cerşeşte. I-ar da o sumă de bani, dar nu este convins, privind faţa bătrânului, că acesta va folosi banii pentru hrană şi nu pentru băutură. Până să se hotărască dacă va face sau nu un gest de milostivenie, s-a schimbat culoarea semaforului, automobilul porneşte, iar individul din exemplul nostru ajunge la serviciu, spune unui coleg ce i s-a întâmplat, colegul relatează şi el un caz similar şi comunicarea intră pe un alt făgaş: cei doi se întreabă şi caută răspuns la întrebarea „ce facem cu persoanele defavorizate?”.

2. A convinge

Sunt situaţii, nu puţine, în care opiniile noastre, deşi expuse simplu şi limpede, clare ca lumina zilei, cum s-ar zice, nu par şi interlocutorului la fel de demne de reţinut. Dacă ar fi vorba doar despre norii trecători care vor aduce sau nu ploaie şi, implicit, nevoia de a ne lua ori nu umbrela, lucrurile nu ar fi grave. De cele mai multe ori, convingerile noastre ne motivează faptele, atitudinile, deciziile, iar acestea au urmări grave legate de viaţa noastră şi de a altora. Realitatea ne convinge că puţine acţiuni pot fi declanşate şi finalizate dacă eşti sau te simţi singur. Pentru a nu rata un proiect, ai nevoie şi de sprijinul altora. Pentru aceasta argumentezi adevărul în care crezi, vorbeşti, explici, o iei de la capăt, dacă nu ai obţinut rezultatul scontat. Toate acestea nu se pot petrece în afara comunicării.

3. A impresiona

Experienţele fiecăruia dintre noi ne demonstrează că ne hotărâm destul de greu atunci când trebuie să luăm o decizie importantă, cu urmări de lungă durată sau definitorii pentru viaţa noastră ori a altora. Este şi mai grea situaţia când trebuie să determinăm pe alţii să ia o hotărâre riscantă. La început apelăm la argumente despre care suntem convinşi că sunt logice şi nu vor putea fi refuzate.

Curând ne dăm seama că logica nu ajunge sau nu se suprapune peste modul de gândire al interlocutorului sau că acesta nu cedează odată ce a apucat să spună „da, ai dreptate”. în acest caz, aducem argumente sentimentale, povestim ceva care să-1 impresioneze, îi cerem să-şi amintească o întâmplare care 1-a marcat, facem apel la situaţiile în care, deşi nu era logic ce a făcut sau ce a zis, ceva anume s-a întâmplat în ciuda faptului că iniţial altele păreau a fi rezultatele. Dacă este nevoie, cântăm, dansăm, ne… batem cu pumnul în piept, râdem sau plângem. Pe scurt, vrem să impresionăm fiindcă nu ne-au mai ajuns cuvintele. Dar am comunicat, în sfârşit, tot ce aveam de spus. Tot ce aveam pe inimă, cum ar fi, probabil, mai corect.

(va vontinua…)

Articol scris de Daniel Duță