Care este scopul comunicării? (partea a treia)
În general, oamenii comunică având anumite scopuri. în activitatea cotidiană, acasă, la serviciu, în magazine, comunicarea se face, de cele mai multe ori, fără a conştientiza importanţa acţiunii şi nici punându-se problema analizei. Scopul şi mijloacele sunt exploatate nativ, sunt rezultatul unor experienţe şi doar uneori necesită programări speciale.
Cei mai mulţi analişti consideră că omul comunică pentru (continuare partea a treia):
1. A ne exprima puncte de vedere
Capacitatea de a exprima un punct de vedere original în legătură cu o situaţie dată este semnul adevăratei personalităţi. Toţi oamenii cred că au ceva de spus şi este firesc să fie astfel, fiindcă în caz contrar am comunica prin semne, prin formule sau nu am comunica deloc; important însă este să vorbim noi, să ne definim pe noi, să spunem ce credem şi ce simţim noi, pe scurt, să privim realitatea prin ochii noştri, prin mintea noastră, prin inima noastră.
Mihai Ralea spunea cândva că un critic literar nu este altceva decât un cititor care exprimă puncte de vedere în raport cu o operă dată. A fi capabil să ai o părere personală în legătură cu un adevăr esenţial, iată suprema ţintă a unui autentic intelectual. Iar punctul de vedere personal nu este doar o chestiune care ţine de estetică sau de psihologia individului, este chiar problema vieţii şi a morţii. Sunt împrejurări în care trebuie să rostim un cuvânt, un simplu da ori nu, iar acest răspuns îşi pune pecetea asupra destinului nostru o dată pentru totdeauna. Să ne amintim scena judecăţii lui Iisus Hristos, momentul dinaintea scaunului lui Pilat.
Acesta îl întreabă pe Omul din faţa lui dacă este fiul lui Dumnezeu. Iisus răspunde: tu o zici. Pilat contraatacă: dar care este adevărul? Iisus nu răspunde. Dumnezeu Fiul nu răspunde pentru că la această întrebare răspunzi singur. Iar de răspunsul dat depind viaţa terestră şi cea viitoare. Pentru cei care au dat răspunsul la o întrebare prealabilă legată de viaţa veşnică.
2. A obţine o schimbare de comportament sau de atitudine
Oricât am declara de des şi de apăsat „eu nu am nici un interes personal, o spun de dragul dv…”, tot trebuie să recunoaştem că, în realitate, dorim ca interlocutorul nostru să ajungă la o concluzie pe care noi ne-am însuşit-o deja. Vrem să spună ce-i spunem sau îi sugerăm noi. Din acest punct de vedere, comunicarea este manipulativă. Dorim, cu ajutorul cuvintelor şi al argumentelor indirecte, ca alţii să fie după chipul şi asemănarea noastră. De cele mai multe ori, scopurile oamenilor implicaţi în educarea şi în formarea altora sunt nobile. Se doreşte schimbarea în bine a comportamentului cuiva.
Binele îl urmăresc părinţii, bunicii, educatorii şi profesorii. Pornirilor native spre dezordine şi neascultare societatea le opune comunicarea cu scopuri benefice, transformatoare. în esenţă, ceea ce urmăresc educatorii este ca beneficiarii comunicării să devină oameni stăpâni pe voinţa lor, iar atunci când rămân singuri să se comporte ca nişte fiinţe formate, cu un caracter integru. Uităm însă destul de des că binele trebuie oferit cu profesionalism, atunci când este nevoie de el şi persoanei care nu-l solicită. În caz contrar, vom fi în situaţia elevului care a întârziat de la şcoală fiindcă a vrut să facă o faptă creştinească. A ajutat o bătrânică să treacă strada. Operaţiunea i-a luat ceva timp, fiindcă biata femeie nu voia să treacă strada. Nu mai ţin minte cum îl chema pe elev şi nici în ce clasă era…
