duminică, aprilie 14, 2024
Acasă Articole Social Care este scopul comunicării? (partea a doua)

Care este scopul comunicării? (partea a doua)

Care este scopul comunicării? (partea a doua)

În general, oamenii comunică având anumite scopuri. în activitatea cotidiană, acasă, la serviciu, în magazine, comunicarea se face, de cele mai multe ori, fără a conştientiza importanţa acţiunii şi nici punându-se problema analizei. Scopul şi mijloacele sunt exploatate nativ, sunt rezultatul unor experienţe şi doar uneori necesită programări speciale.

Cei mai mulţi analişti consideră că omul comunică pentru (continuare):

1. A provoca o reacţie, a provoca o acţiune

Ca şi mai sus, scopul este ca persoana care ne ascultă să nu rămână aşa cum am găsit-o: tot tristă, tot insensibilă, tot însingurată. Noi ştim că semenii noştri au nevoie de o schimbare în viaţă, poate chiar ei ne-au cerut ajutorul, conştienţi că nu se pot descurca singuri. Stăm de vorbă cu ei, aducem argumente, îi impresionăm, poate le stoarcem şi câteva lacrimi sincere, dar nu ne putem opri aici: lacrimile puteau să curgă şi în absenţa noastră. în fond, noi urmărim ca persoanele respective să facă ceva, să fie motivate în acţiune, să se simtă în putere şi după plecarea noastră.

Pentru aceasta comunicăm şi transmitem intenţiile noastre, argumentele, afecţiunea. Poate chiar punem mâna, dacă este nevoie, să mişcăm din loc carul împotmolit. Facem împreună primii paşi cu bolnavul care a avut nevoie de încurajare ca să se ridice din pat. Spunem o poveste copilului care nu vrea să deschidă gura, nu ne declarăm mulţumiţi până nu îl vedem pe cel de lângă noi gata să facă primul pas, să se apuce de ceva, chiar de un fir de pai, când este gata-gata să se înece: am reuşit să-i trezim instinctul de conservare, iată un semn că vrea să trăiască şi are nevoie de ceva de care să se prindă.

2. A amuza

Probabil ne este greu să înţelegem, mai ales după ce am atins o oarecare vârstă, cât de important este să ne amuzăm. Partea curioasă este că atunci când ne amuzăm noi, lucrul ni se pare foarte firesc, dar nu înţelegem ce motive au alţii să se amuze. Chiar şi această situaţie este amuzantă, iar uneori creează nu doar ridicolul, ci şi comicul. De la copilul de un anişor până la bătrânul cel mai respectabil, fiinţa umană are nevoie să se amuze. Amuzamentul este forma cea mai pregnantă a detaşării, detaşarea este semnul seninătăţii, seninătatea semnul superiorităţii, superioritatea nejignitoare este semnul divinului. Simţim nevoia să ne amuzăm şi simţim nevoia să amuzăm şi pe alţii.

Astfel ne transmitem sentimentele de simpatie, coborâm sau ne înălţăm la starea semenului nostru fără să-1 punem în dificultate. Ne putem amuza chiar de cele mai grave lucruri – să ne amintim de jocul cu balonul (globul pământesc) pe care-1 execută actorul Charles Chaplin întruchipându-l pe Adolf Hitler cu mustăcioara lui caraghioasă. Dar comunicăm starea noastră de amuzament şi doar făcând cu ochiul, scoţând limba, mişcând un deget sau furând o cireaşă din felia de tort… Depinde de gradul de educaţie şi de civilizaţie felul în care comunicăm amuzamentul nostru ori vrem să trezim o stare de amuzament prietenilor noştri.

Ce spune Daniel Bougnoux?

Daniel Bougnoux e de părere că a înţelege glumele, umorul, jocul în general presupune de fiecare dată o recentrare sau o schimbare de plan faţă de mesajele obişnuite. Viaţa în societate, care multiplică relaţiile noastre cu ceilalţi, conţine numeroase efecte de cadru, ce reprezintă pentru profani tot atâtea capcane sau posibilităţi de a face gafe.

Cât de important este amuzamentul observăm cu uşurinţă din atenţia pe care i-o acordă mass-media, în special televiziunea, succesul audienţei fiind asigurat, la aproape orice emisiune, de prezenţa unui comic cu mai mult sau mai puţin umor. Dar oamenii cu umor, dispuşi să se amuze, sunt căutaţi de noi toţi. Nimeni nu preferă compania posacilor şi nici feţele celor ce le plouă în gură. Există, desigur, şi reversul medaliei, când cineva dornic să fie simpatic sau să destindă atmosfera se trezeşte făcând glume fără să ia în calcul locul şi momentul acţiunii; dar despre aceste contexte, mai târziu.

4. A ne face înţeleşi

Nu suntem înţeleşi, iată cea mai mare dintre neplăcerile vieţii noastre. Când ajungem la constatarea aceasta este destul de rău. Fiindcă renunţăm să mai luptăm. Nu mai căutăm argumente. Nu mai ţinem seamă de adversari. Argumentul că este imposibil să ne facem înţeleşi are, psihologic vorbind, şi un efect pozitiv. Ne amăgim că nu suntem înţeleşi fiindcă ne deosebim de ceilalţi. Ei nu sunt capabili să ne priceapă deoarece nu au capacitatea noastră, ne sunt inferiori.

Care este scopul comunicării?

Dar rostul comunicării este tocmai să ne facem înţeleşi. Să credem că argumentele noastre pot penetra, pot transforma oamenii, le pot modifica şi convingerile şi sentimentele. Dilema constă în faptul că marea majoritate a oamenilor acuză marea majoritatea a oamenilor că nu înţeleg. Nici unul dintre noi nu este chemat să se facă înţeles de populaţia globului. Ci doar de acei puţini oameni cu care intrăm în legătură. Este bine să ştim că nu trebuie să-i înţelegem pe toţi oamenii. Ci doar pe cei care sunt lângă noi şi care ne aşteptă să-i înţelegem.

ULTIMELE ARTICOLE

Creștinii și frica de moarte

Frica de moarte a fost una dintre cele mai fundamentale temeri umane de-a lungul istoriei. Pentru mulți, credința religioasă a oferit un refugiu împotriva...

Case de marcat portabile potrivite pentru fiecare afacere

Vânzările și evidența fiscală a unei firme care desfășoară activități comerciale au nevoie de un suport tehnologic de calitate. Alegerea unei case de marcat...

De ce să le oferi copiilor cărți de Paște?

Chiar dacă mai sunt câteva săptămâni bune până la Paște, dacă ai copii sau dacă vei merge în vizită la cineva care are, probabil...

Cum să ne ferim de razele UV periculoase

Protejarea pielii împotriva razelor ultraviolete (UV) este esențială pentru prevenirea problemelor de sănătate precum arsurile solare, îmbătrânirea prematură a pielii și riscul de cancer...