joi, aprilie 18, 2024
Acasă Editoriale Actualitate Care a fost ultimul mesaj al Angelei Merkel în calitate de cancelar?

Care a fost ultimul mesaj al Angelei Merkel în calitate de cancelar?

Angela Merkel le-a adresat, sâmbătă, germanilor ultimul mesaj video săptămânal în calitate de cancelar. Ea le-a cerut solidaritate în lupta împotriva pandemiei COVID-19 şi a făcut un nou apel la vaccinare, informează Digi24.

 

„Suntem la mijlocul acestui al patrulea val al pandemiei, într-o situaţie foarte gravă, care în unele părţi din ţara noastră nu poate fi numită altfel decât dramatică. Luaţi foarte în serios acest virus perfid”, a spus ea.

Merkel a vorbit despre la „unităţi de terapie intensivă supraaglomerate”, pacienţi grav bolnavi pentru care a fost necesar transportul aerian în alte părţi din Germania şi la numărul „groaznic de mare” de oameni care şi-au pierdut viaţa din cauza coronavirusului.

„Fiecare dintre ei lasă în urmă familii sau prieteni înmărmuriţi, neajutoraţi”, ceea ce este „cu atât mai trist cu cât s-ar putea evita – cu vaccinuri eficiente şi sigure, avem cheia”, a spus Merkel, citată de Agerpres.

Ajunsă la sfârşitul ultimului mandat de cancelar, Merkel le-a mulţumit celor care „sunt rezonabili şi înţelegători în aceste vremuri grele” şi respectă regulile atât pentru propria protecţie, cât din grijă pentru ceilalţi.

„Aceştia formează uriaşa majoritate în ţara noastră. Ei dau dovadă zilnic de spiritul civic care este atât de minunat în ţara noastră şi fără de care niciun cancelar sau guvern nu poate realiza nimic”, a spus Merkel.

SourceDigi24

ULTIMELE ARTICOLE

Geoană vs Ciolacu – viitorii candidați la președinție?!

Mai sunt câteva luni până când vom afla care sunt viitorii candidați care se vor bate pentru fotoliul din Cotroceni. Sunt mulți care lasă...

”Trauma se produce pentru a ne proteja”

Trauma este o experiență dureroasă sau șocantă care afectează profund o persoană, atât emoțional, cât și psihologic. Poate fi rezultatul unui eveniment traumatic, precum...

Copiii inteligenți emoțional sunt copiii cu viitor strălucit în față

Studiile Harvard au evidențiat mai multe abilități ale copiilor inteligenți emoțional (EQ), care sunt esențiale pentru succesul lor în viață. Inteligenta emotionala este capacitatea...

Renunță la dependența de negativism

Odată cu trecerea timpului devenim mai conștienți de faptul că viața se derulează, cu bune și cu rele, iar noi, fie îi dăm un...