Caracteristicile procesului de comunicare. Ca proces, comunicarea presupune o serie de caracteristici care o definesc în egală măsură şi care, pentru a întregi procesul, se cer implicate sau subsumate. Ele se pot regăsi, în parte sau în totalitate, în cadrul unui tip de mesaj.

Aceste caracteristici sunt:

4. Proces real

Tocmai pentru că toţi oamenii sunt într-o relaţie de interdependenţă au nevoie de comunicare. Pentru că o fac zi de zi, a apărut teama, deloc artificială, că în fond nu am mai putea comunica. în realitate, indivizii, în tot ceea ce fac, comunică. Prin intermediul acestui proces se formează sistemul de valori, de credinţe şi de atitudini ale indivizilor. Comunicăm prin simpla noastră prezenţă. Prin cuvinte şi prin tăceri. Prin felul în care ne îmbrăcăm. Prin parfumul pe care-l folosim. Prin automobilul proprietate personală. Prin căţelul pe care îl scoatem la plimbare. Nimic nu este mai concret în viaţa noastră decât comunicarea. De aici şi grija care-i trebuie acordată. Nu doar din obligaţii academice, care impun audierea sau citirea acestui curs.

Importanța comunicării

Importanţa comunicării reale în viaţa mea, de pildă, este demonstrată chiar şi prin visele pe care le am. Mă refer la visele concrete, din timpul nopţii, când spun cuiva exact ce nu am reuşit să-i spun în timpul zilei. Sau într-o întâmplare mai de demult. Ca să nu mai vorbesc de coşmaruri, rare, dar existente, când nenorociri mari sunt gata să se petreacă. Iar eu nu pot să le preîntâmpin fiindcă am gura închisă. Sunt incapabil să vorbesc sau să ţip. Ce înseamnă aceste neputinţe e treaba psihanaliştilor, dar sunt convins că sunt o neîmplinire comunicativă.

Comunicarea este reală

Nimic nu este mai real decât comunicarea. Chiar dacă ea se bazează, în principal, pe cuvinte, pe vorbe care nu au materialitate. Dar oamenii, în tot ce fac, într-un fel sau altul, comunică, iar prin intermediul acestui proces se formează sistemele de valori, de credinţe şi de atitudini ale indivizilor. Pot fi numeroase motivele care să ducă la destrămarea unei căsătorii, ca să luăm un exemplu. Totul se prăbuşeşte în clipa în care partenerii se conving că nu mai au ce să-şi spună. Comunicarea este singura uşă prin care se pătrunde în inima cuiva, în gândul cuiva, este transfer de sentimente şi singura certitudine că omul nu este singur. Sunt mulţi tineri, în special ei, care cred că banii sunt elementul principal al vieţii sau al succesului. Este adevărat doar în aparenţă, în realitate, doar comunicarea asigură atingerea scopului. Să ne referim la o singură situaţie. Cred că ne este limpede tuturor că nu putem cumpăra cu bani dragostea cuiva. Chiar dacă putem plăti o masă la un restaurant de lux, iar respectiva persoană ne-ar putea accepta câteva ore. Mai putem impresiona cu automobilul scump pe care îl avem şi cu plimbarea la şosea, la munte sau la mare pe care o putem sugera. Şi aşa mai departe, dar nu foarte departe. Nu mai mult decât o satisfacţie trecătoare. În schimb, comunicarea asigură şi obţinerea banilor, poate convinge pe cel care ne interesează de profunzimea sentimentelor, îl obligă pe alesul inimii să nu poată trăi fără noi. Comunicarea asigură relaţia de prietenie, oferă rezistenţă în faţa greutăţilor, dă speranţă şi chiar certitudini.

5. Proces complex

Există un proces destul de complicat în baza căruia între cel care trimite mesajul şi cei care îl primesc se produc schimbări. în plan sociologic, scrie Emmanuel Pedler, observaţiile recurente ne permit să constatăm că înzestrând marea majoritate a oamenilor cu mijloace pe care, cu câteva decenii mai înainte, nu le posedau decât cei privilegiaţi, tehnicile electronice cele mai performante se află şi la originea unor noi inegalităţi şi a unor noi forme de inegalitate.” Dar acest adevăr este valabil nu doar când este vorba de tehnică. Aşa cum un profesor depinde de elevii sau de studenţii lui în procesul educaţional. Astfel emiţătorul (reporterul, preotul, oratorul, activistul social) depinde de cei cărora li se adresează. Până acolo încât va fi nevoit să-şi schimbe mesajul în raport cu cerinţele sau cu nevoile lor. Ori, în momentul când cineva îşi modifică mesajul începe chiar procesul de modificare a sistemului său de gândire şi de raportare la realitate. Evident, aceste transformări nu sunt instantanee şi nu se produc în acelaşi fel la mai multe persoane, ci într-o perioadă relativ lungă, după modalităţi care ţin de personalitatea fiecărui individ, de emiţător, care poate fi un caracter foarte puternic sau o fire deosebit de maleabilă şi acomodabilă. Cât despre influenţarea destinatarului nu mai este cazul să insistăm acum. Întrucât însăşi intenţia de comunicare, ca să nu mai vorbim de comunicarea însăşi, are ca scop primordial informarea, dar şi modificarea partenerului.

Este ușor să vorbim?

Pe cât am fi tentaţi să credem că nimic nu este mai uşor decât să vorbim, pe atât suntem obligaţi, în cele din urmă, pe măsură ce devenim conştienţi de obligativitatea integrării în societate, să recunoaştem complexitatea comunicării. De la a vorbi, că doar nu te doare gura, până la a vorbi şi a şti ce spui este o distanţă ca de la sunetul articulat la aria unei opere. Importanţa comunicării devine şi mai vizibilă atunci când ţinem seama de faptul că în timpul unei comunicări între cel care trimite mesajul şi cel care îl recepţionează se produc mutaţii majore. Uneori se produc schimbări cu urmări incalculabile. Primim în aceeaşi măsură în care dăm.

Cine dă și cine primește?

Este greu să stabileşti cine dă mai mult şi cine primeşte mai mult într-o legătură de iubire (Şi chiar de s-ar şti, la ce ar folosi? Din contră, când încep să apară defalcări, reproşuri că „eu am făcut şi tu nu ai făcut” sau „da, ceva-ceva ai încercat, dar nu la timp şi nu cum trebuia”, atunci este nevoie de o analiză: a început să se erodeze iubirea, e nevoie de… comunicare, de discuţii, de oferit mai mult…). Situaţia reciprocă se întâlneşte şi în procesul pedagogic: un profesor, de pildă, se oferă studenţilor, iar ei, la rândul lor, dăruiesc partea lor în activitatea instructiv-formativă. Profesorul aduce maturitate, certitudini, informaţii, experienţă, iar studentul prospeţime, îndoială, energie, contestaţii. Oricât ne-ar place să vorbim şi să glosăm pe marginea conflictului dintre generaţii, între părinţi şi copii, între tineri şi bătrâni, între profesor şi elev (student) există un schimb continuu, un flux şi un reflux benefice, o simbioză perfectă, dacă ştim să nu ne împiedicăm în amănunte şi dacă putem analiza.