
Situat în centrul României, Brașovul beneficiază de influența istoriei vechi. Brașov este destinația turistica favorită în România.
La doar 13 km de oraș, sus pe munți, puteți descoperi o stațiune unica de iarna: Poiana Brașov. Sporturile de iarna, în principal schi și snowboard, aduc în sezonul de iarna mii de turiști din toată Europa. Plimbările cu sania, cu ski-jeul sau patinajul sunt doar câteva dintre lucrurile de care vă puteți bucura vizitând Poiana Brașov. Piața Sfatului este considerata un simbol al Brașovului, alături de Biserica Neagra. Situată în orașul vechi, Piața a fost un centru comercial, social și cultural ale orașului, în decurs de multe secole. Descoperiți istoria în Cetatea medievala a Brașovului, faceți plimbări de relaxare În natura sau urcați muntele.De ce să investești într-o locuință în Brașov?
Braşovul este un oraş industrial dinamic care se dezvoltă în inima României. Acum mult timp, orașul făcea parte din Imperiul Habsburgic, ceea ce a determinat dezvoltarea culturală și economică a acestuia până în prezent. Vremurile s-au schimbat, însă nu foarte mult, astfel încât la ora actuală multe companii mijlocii din țările vorbitoare de limbă germană și-au deschis deja reprezentanțele în regiune. Companiile sunt atrase de costurile reduse ale forței de muncă, precum și de prezența unui personal motivat și calificat.Stai pe gânduri dacă este momentul potrivit să investești în visul tău de a avea un loc pe care să-l numești ACASĂ?
În ziua de azi, ceea ce caracterizează societatea în care trăim este viteza. Mâncăm pe fugă, relaționăm pe fugă, iubim în fugă. https://www.a7tv.ro/maurer-panoramic-cluj-in-topul-proiectelor-de-zgarie-nori-din-romania/ Avantgarden 3 Brasov este o locație care te scutește de drum pierdut în trafic, unde relaxarea este la ea acasă și familia ta își găsește locul ideal pentru a crea amintiri. Astfel, poți spune, în sfârșit, că ți-ai găsit locuința pe care o visai.Facilitățile pe care le ai dacă alegi ca ACASĂ să fie în Avantgarden 3 Brasov:
- Zonă rezidențială nouă, liniștită, situată la 7 minute de centrul orașului;
- La 5 minute de grădinițe și școli generale;
- Grădiniţa OAC este situată în zona centrală a cartierului Avantgarden 3;
- La 6 minute de Paradisul Acvatic și 2 minute de un teren de fotbal acoperit;
- Divertisment: Superland la 2 minute;
- Shopping: Centrul comercial La Strada Mall
- Supermarketuri: Lidl, Mega Image, Supeco, Penny Market, Metro, Eliana Mall, Auchan City, Brintex, Hornbach, piaţă agro-alimentară;
- În apropiere: Coresi Shopping Resort; clinici private, farmacii, reprezentanțe auto, benzinării, biserici; campusul ecologic al Universităţii Transilvania;




Nu cumperi o casa, te alături unei familii!
”Vă suntem recunoscători pentru încrederea acordată în cei 14 ani de activitate Vă transmitem din suflet toată recunoștința pentru încrederea acordată timp de 14 ani și suntem mândri și onorați de bucuria de a vă fi îndreptat pașii spre ACASĂ. Vă asigurăm de faptul că privim cu responsabilitate toată încrederea primită și vom continua să vă fim parteneri de nădejde care vom lupta pentru interesul dumneavoastră. Ne dorim să schimbăm considerabil nivelul dumneavostră de trai pentru că vrem să facem din ACASĂ un loc în care toate vibrațiile pozitive se adună și care te cheamă de oriunde te-ai afla. Dumnezeu să vă călăuzească pretutindeni!”, Simon & Nina Maurer