vineri, decembrie 8, 2023
Acasă Editoriale Stil de viață Când știm că este cazul să purtăm ochelari?

Când știm că este cazul să purtăm ochelari?

Când știm că este cazul să purtăm ochelari? Oamenii poartă ochelari de vedere din mai multe motive. Persoanele cu miopie, hipermetropie, astigmatism sau presbiopie poartă ochelari pentru a corecta aceste probleme și a vedea clar. Ochelarii te scapă de vedere încețoșată, pot îmbunătăți claritatea vederii și acuitatea vizuală, permițând distingerea detaliilor mai fine. Experții doc.ro ne informează cu privire la simptomele care ar trebui să ne trimită la oftalmolog.

1. Vedere încețoșată

Dacă nu mai recunoști un prieten aflat la 10 pași de tine sau revista ta preferată a devenit prea greu de citit de aproape, este posibil să fi dezvoltat miopie sau presbiopie. Dacă observi că este dificil să vezi obiectele atât de aproape, cât și la distanță, acest lucru poate fi astigmatism.

2. Dificultatea de a vedea clar noaptea

Dacă simți că vederea ta se înrăutățește seara sau noaptea, astfel încât nu mai poți vedea, de exemplu, câinele tău din curte sau alte obiecte pe verandă, este posibil să te confrunți cu semnele unei forme precoce de cataractă.

3. Ai probleme când îți adaptezi ochii de la întuneric la lumină

Dacă simți că ochilor tăi le ia mai mult să se adapteze după ce ai văzut o lumină puternică pe autostradă, asta înseamnă cel mai probabil că mușchii care îți ajută irisul să se contracte și să se extindă au început să se slăbească. Mergi la medicul oftalmolog pentru un diagnostic corect.

4. Dificultăți în fața calculatorului sau laptopului

Poți încerca să dai vina pe locul de muncă, dar, adeseori, cei care se luptă din greu ca să citească pe ecranul unui calculator, sunt cel mai probabil afectați de presbiopie, deci e posibil să ai nevoie de ochelari de vedere pentru apropiere.

5. Oboseala ochilor

Ai senzația că 20 de minute de lectură îți uzează ochii la fel cum o oră de citit îți afecta ochii acum un an? Oboseala aceasta care se instalează mai devreme rezultă din vedere încețoșată sau din acele momente când te încrunți sau clipești în mod regulat pentru a te concentra asupra obiectelor. Oboseala ochilor poate să apară și după perioadele lungi de condus, de scris la calculator sau din cauza dependenței de telefonul mobil.

6. Dureri de cap frecvente

Uneori, mecanismul care ajută corneea și cristalinul să se focuseze pe imagini dă greș, iar mușchii mici din ochi sunt forțați să muncească mai mult. Rezultatul este că ochiul obosește, ceea ce poate duce la dureri de cap.

7. Vedere dublă

Lăsând la o parte glumele despre consumul de alcool, vederea dublă poate duce la probleme grave. Dacă vezi dublu, acest lucru poate indica probleme cu corneea sau la nivelul mușchilor oculari. De asemenea, poate fi un semn al cataractei. Mergi la medic dacă te confrunți cu vederea dublă.

8. Presiune oculară

Dacă simți o presiune în spatele ochiului, poate fi un semn al faptului că dezvolți glaucom. Nu trebuie să te panichezi, deoarece medicii te pot trata. Acumularea presiunii poate deteriora nervul optic care transmite imaginile către creier, dar nu toată lumea care se confruntă cu presiune oculară are glaucom. Mergi la medic pentru un consult oftalmologic.

ULTIMELE ARTICOLE

Evitarea conflictelor între părinți și copii

Evitarea conflictelor între părinți și copii. Relația de comunicare între părinte și copil nu este ferită de apariția și escadarea conflictelor. Poate părea exagerat,...

Ce spune Nicolae Ciucă despre relația cu președintele Klaus Iohannis?

Președintele Senatului, Nicoale Ciucă, a făcut declarații de zile mari, în exclusivitate, la A7TV. Liderul Partidului Național Liberal este convins că formațiunea pe care...

Vrei să vezi zăpadă? Trei destinații turistice în care poți merge!

Vrei să vezi zăpadă? Trei destinații turistice în care poți merge! Deși în România a apărut deja zăpada, unii se gândesc la iernile trecute, când...

Cât de greu este să crezi?

O Explorare a Credinței în Era Modernă Umanitatea în continuă evoluție, în care tehnologia avansată și progresele științifice deschid noi orizonturi, caută totuși răspuns la...