Viața persoanelor cu boli autoimune poate fi foarte dificila având în vedere ca acestea sunt încă înțelese greșit de către medici și de către publicul larg.
Simptomele sunt uneori atât de neclare încât pot îngreuna stabilirea unui diagnostic.
Ce este o boală autoimună?
Afecțiunile autoimune apar atunci când sistemul imunitar al organismului își atacă propriile țesuturi.
Concret, în urma expunerii la un factor declanșator neidentificat încă, sistemul imunitar începe să producă anticorpi care, în loc sa lupte cu infecția, ataca țesuturile organismului.
Tratamentul pentru bolile autoimune se concentrează, în general, pe reducerea activității sistemului imunitar.
Ce trebuie să știm despre bolile autoimune?
1. Bolile autoimune determina organismul să lupte împotriva sa
Cu toții avem un sistem imunitar format din celule și organe care luptă împotriva microbilor și a invadatorilor străini.
În cazul unei persoane sănătoase, organismul înțelege imediat diferența dintre celulele proprii și celulele străine, cu care trebuie sa lupte.
În cazul unei persoane care suferă de o boala autoimuna, sistemul imunitar are un defect ce îl determina sa atace celulele normale. „Rezultatul este un atac greșit asupra propriului corp”.
2. Există peste 80 de boli autoimune
Printre acestea se numără boala celiacă, boala Crohn, endometrioza, sindromul Guillain-Barre, narcolepsie, psoriazis și artrita reumatoidă.
3. Bolile autoimune pot fi genetice
Exista anumite dovezi care sugerează că bolile autoimune pot fi genetice.
Dar, cu toate acestea, nu trebuie ignorați factorii de mediu sau infecțiile, care pot declanșa bolile autoimune la persoanele cu predispoziții genetice.
4. Bolile autoimune nu sunt alergii
De multe ori, simptomele bolilor autoimune sunt confundate cu reacțiile alergice.
Deși exista anumite argumente care asociază predispoziția genetica la alergii și la boli autoimune, acestea sunt doua afecțiuni complet diferite.
5. Sunt necesari ani întregi de încercări pentru aflarea diagnosticului corect
Din cauza faptului ca multe boli autoimune afectează mai multe părți ale corpului, aceste afecțiuni pot fi uneori foarte greu de identificat de către medicii specialiști.