Dinamo s-a calificat, în premieră, în optimile Ligii Campionilor după o nouă victorie în faţa lui Sporting Lisabona. Încurajaţi de peste 2500 de fani, handbaliştii din Ștefan cel Mare s-au impus şi pe teren propriu cu 26 – 24, după un meci în care românii au avut mereu iniţiativa.
În tur, Dinamo a câştigat cu 26-25, iar cu dubla victorie obţine calificarea în optimile de finală, pentru prima dată în istoria sa.
Extrema dreapta Valentin Ghionea, de la Sporting, a fost şi jucătorul lui Dinamo Bucureşti.
Interul croat Ante Kuduz și portarul iranian Saed Heidarirad au fost cei mai buni oameni ai echipei lui Constantin Ștefan.
Principalii marcatori ai partidei au fost Ghionea, cu opt goluri, pentru Sporting, respectiv Kuduz, cu șapte reuşite, pentru Dinamo.
În optimi, Dinamo va juca cu PSG, o formaţie redutabilă care se luptă an de an pentru trofeul suprem. Parizienii au ajuns de 3 ori în Final Four în ultimele 4 sezoane.
Cealaltă echipă calificată din baraj în optimi este Orlen Wisla Plock.
În sezonul trecut, Dinamo Bucureşti a cedat ambele manşe din baraj cu Sporting, la doar un gol diferenţă (31-32 şi 26-27), ratând faza optimilor de finală în Liga Campionilor.
În optimile de finală a mai ajuns HCM Constanţa, în sezonul 2009-2010, însă formatul competiţiei era altul în acea perioadă, cu calificare direct din faza grupelor, fără baraj.
În sezonul 2019-2020, Dinamo este a patra echipă românească ce trece de grupe în cupele europene, după cele feminine SCM Râmnicu Vâlcea şi CSM Bucureşti (sferturile Ligii Campionilor) şi Gloria Bistriţa (sferturile Cupei EHF).