În istoria Bucureștiului au existat mai multe epidemii de ciumă, iar din secolul al XV-lea ele apar și în însemnări.

Astfel, în timpul lui Gheorghe Duca apare ciuma din 1676, când domnitorul se retrage la moșia comisului Vlad Cocorescu, caimacamii părăsesc și ei Capitala până în primăvara anului 1677 când ciuma încetează. A fost creată breasla cioclilor, un corp de oameni bine plătiți care proveneau din rândurile foștilor ciumați despre care se spune că sunt imuni, breslă care strîângea morții, îi îngropa și curăța orașul. Ciuma revine în București în mai multe rânduri: în 1689, 1718, 1730. În 1730 domnitorul Nicolae Mavrocordat cade victimă epidemiei de ciumă și este înmormântat lângă mănăstirea Văcărești. În 1735 domnitorul Grigore Ghica înființează spitalul Pantelimon care avea și o secție specială pentru ciumați iar în 1752 fixează corpul cioclilor la 20 sub conducerea unui căpitan și le hotărăște următoarele atribuții:

• îngrijirea ciumaților,
• ridicarea și transportarea la spital,
• izolarea,
• dezinfectarea caselor,
• cercetarea mahalalelor pentru a găsi bolnavi.

Printre cioclii erau și femei iar breasla era scutită de dări. Începând cu anul 1786, din cauza nelegiuirilor pe care începuseră să le facă cioclii, se hotărăște ca aceștia să fie însoțiți de departe de un zapciu care să vegheze să nu se întâmple nimic bolnavului. În 1792 apare o nouă epidemie de ciumă în București extinsă în toate mahalalele cu excepția celei din Mihai Vodă. În 1812 în timpul domnitorului Ioan Caragea izbucnește cea mai puternică epidemie de ciumă din țară, cunoscută sub denumirea de „ciuma lui Caragea”. Cifra vehiculată este de 90.000 de decese în toată țara. Boala s-a stins în 1813 dar nu de tot, au existat izbucniri lente când și când. Ultima mare epidemie de ciumă a fost cea începută la sfârșitul anului 1828 și care a durat până la jumătatea anului 1830. Bilanțul a fost de 26.302 morți civili, 9.557 de militari. După această dată, ciuma a apărut rar în București și a fost lipsită de violență iar după 1850, Capitala nu mai cunoaște această boală.

Ce este ciuma?

Ciuma este o boală infecțioasă gravă, cunoscută la nivel global și sub denumirea de „moartea neagră”. Denumirea de „moartea neagră” provine din mortalitatea foarte ridicată a acestei boli, care variază între 30-60%. Primele informații despre ciumă au apărut în secolul 14, când se estimează că a ucis aproximativ 50 milioane de oameni, conform Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile. Ciuma sau pesta este larg răspândită în multe țări din Africa, Asia, America și fostele țări Sovietice. Distribuția geografică a ciumei este strâns legată de cea a rozătoarelor infectate care se găsesc pe toate continentele (exceptând Australia) în zonele tropicale, subtropicale și în cele temperate mai calde. Epidemii de ciumă s-au înregistrat în mod continuu din 1990, dar cele mai afectate țări sunt Madagascar, Republica Democratică Congo și Peru.

Cum se transmite ciuma?

Boala este cauzată de o bacterie numită Yersinia Pestis, care poate fi găsită în animale mici și puricii din blana acestora. Printre principalele metode de transmitere a acestei boli se numără ciupiturile de la puricii infectați, dar poate fi transmisă și prin contact direct sau chiar prin inhalarea unor material infectate.

Care sunt simptomele ciumei la om?

Persoanele infectate cu bacteria care provoacă ciuma dezvoltă simptome asemănătoare cu cele ale gripei, după o perioadă de incubație de 3-7 zile: apariția bruscă a febrei, frisoane, durere de cap și a corpului, slăbiciune, greață și vomă. Există 3 tipuri de ciumă infecțioasă în funcție de calea de transmitere: bubonică, septicemică și pneumonică.

• Ciuma bobonică, transmisă prin ciupitura puricilor infectați, este cea mai comună și este cea care a primit denumirea de „moartea neagră” în Evul Mediu.

Bacteriile se instalează în nodulii limfatici, care devin inflamați și dureroși, iar în stadiile avansate ale bolii, aceștia se transformă în „bube” care supurează.

• Ciuma septicemică apare în cazul în care infecția se răspândește direct în sânge, fără a forma bube, și poate fi întâlnită și în cazurile avansate ale ciumei bubonice.
• Ciuma pneumonică este cea mai gravă formă de ciumă și apare de obicei ca o complicație a celei bubonice.

Diagnosticul și tratamentul ciumei

Diagnosticarea cea mai eficientă este prin recoltarea și testarea lichidului din bube sau a sângelui. În ceea ce privește tratamentul, în prezent, ciuma poate fi combătută prin antibiotice, dar în cazul în care rămâne netratată duce la deces. Există și un vaccin care protejează împotriva ciumei, dar acesta este recomandat persoanelor care intră în contact frecvent cu surse de contaminare, precum personalului din laboratoare. https://www.a7tv.ro/calamitatile-care-au-afectat-bucurestiul-i-incendiile/