A opta zi de proteste în Bulgaria! Peste 18.000 de bulgari au manifestat cerând demisia guvernului pe care îl acuză de corupţie şi legături oligarhice, relatează AFP.
Manifestanţii, între care mulţi tineri, au blocat traficul în centrul Sofiei timp de mai multe ore ore.
În ritmul tobelor, ei au purtat steaguri şi au scandat ”vom fi aici în fiecare zi”, ”demisie” şi ”mafia” la adresa guvernului de centru-dreapta al lui Boiko Borisov, la putere de 10 ani, aproape fără întrerupere, scrie Agerpres.
De asemenea, protestatarii au solicitat demisia procurorului general Ivan Guechev, pe care îl acuză de ”parţialitate”.
Guechev, care subliniază că ”toţi sunt egali în faţa legii’‘, a ordonat joia trecută o percheziţie la birourile a doi consilieri ai preşedintelui Rumen Radev, apropiat socialiştilor, care denunţă ”caracterul mafiot” al guvernului.
Proteste față de corupţie şi pentru demisia guvernului care au făcut obiectul unei serii de scandaluri au avut loc în aproximativ zece oraşe din Bulgaria.
Într-un mesaj televizat, transmis sâmbătă, președintele Radev a criticat comportamentul „mafiot” al guvernului, cerând demisia acestuia.
La Sofia mai bine de 3.000 de demonstranţi au cerut a doua zi, duminică, în faţa Parlamentului demisia premierului.
Şi în alte oraşe ale ţării, sute de oameni au demonstrat împotriva executivului.
Joi, într-un discurs ținut seara, președintele felicita cetățenii care protestează în toate orașele mari și îi îndeamna să continue pașnic și în ”număr mult mai mare”.
Președintele cere, la rândul său, restartarea sistemului politic prin excluderea mafioților – aflați acum la putere prin controlul premierului Boiko Borisov – care provine din aceleași grupări mafiote care controlează Bulgaria din anii 90 și până astăzi, dar și demisia procurorului șef implicat în cazuri de corupție.
”Este rezultatul unei nemulţumiri acumulate timp de multă vreme contra corupţiei şi a aroganţei puterii, la care se adaugă teama faţă de grava criză economică ce va veni.
Mulţi oameni cu orientări politice diferite au ieşit în stradă, solicitând un nou început sub aspect politic şi moral.
Aceşti oameni sunt furioşi din cauza excesului arogant de putere al procuraturii, care s-a aliniat politic şi încalcă legea”, a explicat politicianul de opoziţie Hristo Ivanov într-un interviu pentru DW.
De altfel, Hristo Ivanov, fost vicepremier bulgar (2014) şi ministru al Justiţiei (2014-2015), a reușit să genereze un val de indignare după ce un clip video postat pe Facebook, în care arăta aplicarea discreționară a legilor, a devenit viral în Bulgaria.
Borisov şi aliaţii săi naţionalişti din coaliţia guvernamentală au declarat, joi, că vor rămâne la putere până la sfârşitul mandatului parlamentului, în primăvara viitoare.