Organizatorii proiectului „Biblioteca vie”, susțin ca urmăresc eliminarea stigmatizării față de persoanele incarcerate, prin această activitate. Acțiunea vine în continuarea proiectului eparhial „În temniță am fost și ați venit la mine”.
În cadrul acestuia, peste 250 de tineri au putut ieși din penitenciar și participa la Liturghie în diverse parohii, unde s-au rugat, au luat masa și au discutat cu preoții și voluntarii comunităților.
„Biblioteca vie” este suma poveștilor de viață ale participanților, pentru că fiecare om este o carte din care putem învăța lecții de viață.
Deținuții stau față în față cu câte un membru al comunității și discută despre viața lor.
Noi am încercat să împărtășim suferința lor și să le dăm sfaturi, fără să-i judecăm, și să-i încurajăm, să le dăm o speranță, să-i considerăm oameni dintre noi”, a explicat Protopopul Eugen Ciprian Ciuche.
„Sunt discuții foarte folositoare, credincioșii vorbesc mult timp după aceea despre poveștile de viață ale deținuților”, explică Protopopul de Bacău.
„În plus, se stinge sentimentul de judecată și respingere față de acești semeni ai noștri.
Împărtășim dramele trăite de ei în penitenciar, discutăm subiecte din Evanghelie, despre tematica Anului omagial și altele asemenea. Experiențele și trăirile cotidiene, de multe ori, lasă pagini scrise cu litere de aur în cartea vieții fiecărei persoane, iar această oportunitate a fost fructificată de către cititorii Bibliotecii vii”, a transmis Remus Cătălin Pavel, Directorul Penitenciarului Bacău.