Acasă Editoriale Actualitate BBC: Vom avea...

BBC: Vom avea un Polexit?

Tonul disputelor dintre Polonia și Bruxelles a urcat săptămâna aceasta până la un nivel îngrijorător. Într-un gest fără precedent, premierul polonez Mateusz Morawiecki a contestat vehement chiar unul dintre principiile juridice fundamentale ale Uniunii Europene, ceea ce a dus la o escaladare serioasă a tensiunilor dintre guvernul său și UE și a alimentat totodată îngrijorările că Polonia se îndreaptă către ușa de ieșire din UE. Este ceea ce a primit denumirea de „Polexit”, după modelul „Brexit”, informează Digi24.

 

Franța spune că o astfel de ieșire este acum un „risc de facto”, se arată într-o analiză BBC. Vineri seara, miniștrii de externe francez și german au făcut reproșuri Poloniei, spunând că aderarea la UE se bazează pe „aderarea completă și necondiționată la valorile și regulile comune”, iar acesta nu este „un simplu angajament moral”, ci și „un angajament juridic”.

„Prioritatea noastră cea mai mare este să ne asigurăm că drepturile cetățenilor polonezi sunt protejate și că aceștia se bucură de beneficiile acordate de apartenența la Uniunea Europeană”, a declarat președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Bineînțeles oficialii polonezi nu au lipsit cu o replică la adresa acestor declarații:

„Oficialii guvernamentali se simt înșelați de Bruxelles. Hotărârea de joi a fost decisă, într-un anumit sens, de poziția UE”, a arătat jurnalistul. În opinia sa, Bruxelles-ul a întins o capcană Poloniei.  „Există posibilitatea ca Polonia să fie împinsă în afara UE, pentru că vedem deja că suntem împinși în afara UE”, a adăugat el. Varșoviei i se oferă posibilitatea de a alege între a fi o „colonie legală” a Bruxelles-ului și a părăsi UE. „Dacă guvernul ar spune că vrem să ieșim din UE, ar avea loc o schimbare de guvern, deci este o capcană întinsă de Bruxelles”, a conchis jurnalistul apropiat de puterea de la Varșovia, Jacek Karnowski.

SourceDigi24

ULTIMELE ARTICOLE

Rolul familiei în Biblie:...

Rolul familiei în Biblie:...

Trump și negocierile pent...

În februarie 2025, Donald...

Cele Zece Porunci și rele...

Cele Zece Porunci, cunosc...