Locuitorii din zona de nord a Capitalei reclamă miercuri dimineaţă că aerul este irespirabil. Probleme cu calitatea aerului sunt şi în sectorul 6.
În ambele zone se simte, potrivit relatărilor, un puternic miros de cauciuc sau de plastic ars.
Platforma http://www.aerlive.ro indica la ora 8 niveluri ridicate de poluare în partea de nord a Capitalei, în special în zonele Băneasa și Expoziției.
De asemenea, pe site-ul Gărzii de Mediu, sunt zeci de reclamaţii referitoare la poluarea aerului, atât de la persoane din zona de nord a Capitalei şi din judeţul Ilfov, dar şi de la cei care locuiesc în sectorul 6, precum şi în sectorul 4.
Contactat de ȘtirileProTV, ministrul Mediului Costel Alexe a explicat că poluarea masivă de miercuri dimineață a fost produsă de un incendiu de vegetație care a cuprins și batalurile fostei ferme de porci de la Periș.
„Este miros de dejecție animală uscată, care a luat foc. Nu este miros de cauciuc sau deșeuri”, a explicat ministrul.
Costel Alexe spune că incendiul a fost provocat de mai multe persoane care, marți, au dat foc vegetației din zonă și au lăsat focul să ardă necontrolat, iar peste noapte flăcările a ajuns până la batalurile de acumulare.
„Suprafața incendiată este de 3 hectare, iar pompierii sunt la fața locului. A fost suplimentat numărul de de mașini ca să inunde zona și să stingă incendiul”, a mai spus ministrul.
Încă de la primele ore ale dimineții de miercuri, locuitorii din partea de nord a Capitalei au reclamat niveluri ridicate ale poluării și miros puternic de fum.
”Locuiesc în Corbeanca. De câteva zile dimineaţa la orele 6-8 aerul este respirabil aici. Este un fum toxic (miros de ars deşeuri) care intră până în case”,
”Miroase puternic a fum în Băneasa Sisesti.Fumul este atât de puternic încât a intrat şi în casă deşi geamurile sunt închise.Faceţi ceva!”,
”Va informez cu privire la un miros foarte puternic de plastic ars pe care l-am sesizat începând cu ora 7am în această dimineaţă – zona Regie sector 6”,
”Buna dimineaţa, în dimineaţa zilei de 08.04.2020 aerul este irespirabil în zona bulevardului Al. Obregia din cartierul Berceni din sectorul 4, Bucureşti. Mirosul puternic de deşeuri arse, în special de plastic”,
”Nu cred că sunt prima care ridică sesizare referitoare la mirosul insuportabil de fum din această dimineaţă în aproape tot Bucurestiul”, sunt mesajele postate pe site-ul Gărzii de Mediu.
În urmă cu o zi, ca urmare a sesizărilor celor care locuiesc în zona comunelor Mogoşoaia, Corbeanca, Periş cu privire la poluarea aerului, comisari ai Gărzii Naţionale de Mediu din cadrul Comisariatului Judeţean Ilfov au făcut verificări, stabilind că poluarea a fost produsă de un incendiu de vegetaţie spontană uscată, care ardea mocnit, cu degajare de fum, fără flacără, pe o suprafaţa de aprox 30.000 mp, pe teren aflându-se batalurile fostei ferme de porci, potrivit News.ro.
Şi în luna martie au fost probleme grave cu poluarea în Bucureşti.