Atașamentul ca personalitate umană. Încă de la vârsta de un an putem afla stilul de atașament al copilului. Dacă mama petrece câteva minute jucându-se cu copilul său într-o cameră după care îl lasă singur, la întoarcerea va observa reacția copilului. Copiii care au un atașament sigur, își îmbrățișează mama, se calmează și se întorc la joaca lor. Cei cu atașament nesigur pot fi evitanți sau ambivalenți. Unii nu se pot opri din plâns sau/și refuză să se joace în continuare.
Dacă bebelușul are o legătură puternică cu mama, un atașamente sigur, atunci el este liber să exploreze lumea. Copilul „știe” (simte) că permanent există acea bază de siguranță (brațele mamei) la care se poate întoarce oricând.
Dacă legătura bebelușului cu mama este slabă, el se simte nesigur și se teme să se depărteze, să exploreze lumea pentru că o simte înspăimântătoare. Copilul nu este sigur că se poate întoarce.
Persoanele care au parte de un atașament sigur, au mai multă încredere în semeni și creează relații satisfăcătoare. Rezultatul? Aceștia devin oameni de succes.
Cei care au dezvoltat un atașament nesigur, tind să nu aibă încredere în semeni, nu au dezvoltat abilități sociale și au o mulțime de probleme în crearea de relații.
Există un tip de atașament sigur și trei tipuri de atașament nesigur: anxios, evitant și dezorganizat.
Deși estimările sunt diferite, distribuția aproximativă a stilurilor de atașament în populație este după cum urmează:
- 50% atașament sigur
- 20% atașament anxios
- 25% atașament evitant
- 5% atașament dezorganizat.
Atașamentul sigur.
Părinții iubitori care-și îmbrățișează copii, care stabilesc frecvent contact vizual cu ei, care le vorbesc blând și le împlinesc nevoile, sunt cei care dezvoltă în copiii lor un atașament sigur. Ei devin adulți încrezători și optimiști, stima lor de sine este ridicată și stabilesc relații sănătoase; cer ajutorul când au nevoie și oferă sprijin la rândul lor.
Atașamentul anxios.
Părinții care se comportă impredictibil creează o raportare anxioasă a copilului lor la ei. Copilul va deveni foarte lipicios și temător să nu-i piardă. Se va agăța de ei, va striga, se va comporta inadecvat doar pentru a le atrage atenția. Când primește atenție, copilul nu-și dezvăluie adevăratele sentimente ci devine confuz, îndoielnic, ne știind cum să interpreteze comportamentul părinților. Comportamentul acestui copil va fi capricios, impredictibil iar stima sa de sine, scăzută. Tipul de atașament dezvoltat este anxios.
Atașamentul evitant.
Părinții stricți, autoritari, care nu tolerează manifestările specific copilărești ale copiilor și se înfurie sau chiar îi pedepsesc, îi sperie. Copiii învață că trebuie să nu-și manifeste emoțiile pentru a nu fi pedepsiți. La maturitate, aceștia nu vor ști cum să inițieze relații pentru că nu au încredere în sine. Prin urmare, pentru a evita durerea, evită relațiile.
Atașamentul dezorganizat.
Părinții foarte stresați, mereu în mișcare, cu griji și preocupări multiple pot deveni abuzivi pentru copiii lor. Copiii observă că persoana care-i îngrijește este de asemenea persoana care le face rău. Confuzia le este atât de mare încât se simt singuri, nevăzuți, neînțeleși și devin foarte temători. Se consideră nedemni de a fi iubiți iar stima lor de sine este foarte negativă. Se dezvoltă în adulți care nu au încredere în nimeni, sunt mereu suspicioși iar relațiile lor, foarte deficitare.
Efectul pe termen lung al stilului de atașament a fost foarte bine studiat și documentat. Cercetătorii de la Universitatea Minnesota au putut prezice cu o acuratețe de până la 77% abandonul școlar în timpul liceului al copiilor de până la trei ani. Într-un alt studiu, studenții de la Harvard au fost rugați să evalueze cât de apropiați s-au simțit de părinții lor. După 35 de ani, aceleași persoane au fost chestionate cu privire la starea lor de sănătate. 91% dintre cei care au susținut că au avut o relație defectuoasă cu mama, au fost diagnosticați cu diferite probleme de sănătate (boli arteriale coronariene, hipertensiune, alcoolism). Dintre cei care au avut o relație satisfăcătoare cu mama, doar 45% au raportat probleme de sănătate.
Primii ani sunt importanți pentru dezvoltarea comportamentelor ulterioare. Copilul care prezintă atașament sigur la doi ani, își face mai ușor prieteni la grădiniță și sunt optimiști. Relațiile lor satisfăcătoare din copilăria mică devin modele stabile pentru celelalte relații: la școală, la facultate, la serviciu etc. Copiii cu atașament nesigur nu au parte de această șansă.
Cum poate fi îmbunătățit atașamentul unui copil.
Atașamentul nesigur are de a face cu lipsa de încredere a copilului în persoanele care-l îngrijesc. De aceea principalul obiectiv va fi crearea unui mediu în care copilul să se simtă în siguranță. Aceasta presupune ca:
- părintele să manifeste stăpânire de sine mai cu seamă atunci când copilul se comportă inadecvat
- părintele să răspundă, să împlinească nevoile copilului cât mai repede cu putință
- părintele să fie disponibil pentru reconectare emoțional cu copilul
- părintele să stabilească limite clare, rutine și programe
- Părintele să-și asume greșelile și repararea lor, fiind astfel un model pentru copil.
John Bowlby, părintele teoriei atașamentului, a spus: „Ceea ce nu poate fi spus mamei, nu poate fi transmis sinelui.” Toți cei care au dezvoltat un atașament nesigur, nu se pot înțelege pe ei înșiși. Pentru a afla cine sunt și ce simt, ar trebui să meargă înapoi în timp și să-și reclădească tipul de atașament.
Articol scris de Narcisa Ispas
