
Are nevoie sistemul românesc de învățământ de o schimbare? Este suficient așa cum este în momentul de față? De ce randamentul în generațiile actuale este mai slab decât în cele precedente? Ce s-a realizat până acum în școala din România?
Cele mai recente informații cu privire la sistemul de învățământ din România
1. Programul ”Masa caldă”, amânat?
Niciun elev din România nu a primit Masa caldă în școală de pe 11 septembrie de când au început cursurile acestui an școlar. Abia în aceste zile se lucrează la Hotărârea de Guvern (HG) care să aprobe distribuția fondurilor pentru perioada rămasă până la finalul anului, după cum a declarat secretarul de stat din Ministerul Educației Florian Lixandru la o dezbatere organizată de Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin – CONAF.
Banii pentru masa caldă până în decembrie ar proveni din economii din perioada grevei profesorilor dinainte de vacanța de vară, spune Lixandru. Acesta a mai anunțat că programul pentru un milion de elevi care ar primi masă la școală, conform legii Deca-Iohannis, ar urma să fie implementat abia din ianuarie 2024, până atunci fiind finanțate tot cele 450 de școli cu 130 de mii de elevi, același număr ca în anul școlar trecut.