Acasă Editoriale Actualitate Angajați ai U...

Angajați ai Uzinei Dacia, testați pozitiv cu noul coronavirus

Mai mulţi angajaţi ai Uzinei Dacia sunt infectaţi cu COVID-19, au confirmat oficialii companiei, care nu au comunicat, însă, numărul lor și nici DSP nu a dat alte detalii, relatează Mediafax.

Mai mulţi angajaţi au fost confirmaţi cu Covid-19 în cea mai mare fabrică auto din România, Dacia-Renault.

Deşi a recunoscut existenţa angajaţilor infectaţi, Grupul Renault nu a declarat numărul acestora, aceeaşi reţinere au avut-o şi cei de la DSP.

„Din păcate, avem angajaţi confirmaţi pozitiv cu virusul COVID-19 sau suspecţi care se află în izolare. Aceştia au fost confirmaţi de către autorităţile medicale cu care suntem în permanentă legătură”, a transmis Renault Group, într-un comunicat.

Adrian Stoica, medic epidemiologist la DSP Argeş, a spus pentru Mediafax că nu ştie la acest moment numărul angajaţilor pozitivi.

„La sosire, angajaţilor li se verifică temperatura. Accesul în interiorul platformei (ex. vestiare, ateliere de lucru, cantină, zone de repaus) se face respectând marcajele vizuale la sol, regulile de igienă şi de distanţă socială.

Toate posturile de lucru sunt dezinfectate, iar angajaţii poartă măşti de protecţie.

Din 11 mai, uzina Vehicule va funcţiona în trei schimburi”, au comunicat oficialii companiei, în momentul redeschiderii uzinei.

https://www.a7tv.ro/dacia-isi-reia-activitatile-de-productie/

Din 19 martie, Uzina Dacia a avut suspendată complet activitatea, până în 21 aprilie când a reluat-o parţial.

Dacia are în total 17.000 de angajaţi, dintre care 14.000 sunt angajaţi pe platforma industrială.

Aproximativ 1.000 de angajaţi sunt în şomaj tehnic, iar producţia din România a scăzut cu 30%.

În judeţul Argeş s-au înregistrat, de la începutul pandemiei şi până joi, 1.653 de cazuri de COVID-19, iar 77 de persoane au murit, potrivit datelor comunicate de Instituţia Prefectului.

În prezent, în spitale sunt internaţi 392 de pacienţi, dintre care 17 la terapie intensivă.

ULTIMELE ARTICOLE

Rolul familiei în Biblie:...

Rolul familiei în Biblie:...

Trump și negocierile pent...

În februarie 2025, Donald...

Cele Zece Porunci și rele...

Cele Zece Porunci, cunosc...