Valul trei al pandemiei de COVID-19 este diferit față de ceea ce a fost până acum, pentru că vine cu o transmisibilitate mai mare şi cu un număr mai mare al pacienților tineri cu afectări moderate sau severe, a declarat secretarul de stat în Ministerul Sănătății, Andreea Moldovan, relatează Agerpres.
„Personalul medical se străduiește de mult timp să facă față unei pandemii pe care n-a mai întâlnit-o niciunul dintre noi până acum, iar pacienții nu au nicio vină că s-au îmbolnăvit sau că fac forme grave, sau că se degradează din punct de vedere clinic”, a afirmat Andreea Moldovan, duminică, într-o conferință de presă.
„Aceste măsuri de restricții pe care trebuie să le trăim cu toții, să ne gândim şi să le percepem în permanență ca fiind măsuri care de fapt ne ajută şi vin în sprijinul nostru.
Sunt pur şi simplu măsuri care ne ajută, le aplică şi alte țări, le aplicăm şi noi, şi cred că depinde de fiecare dintre noi să le înţelegem, să le acceptăm şi să le aplicăm corect”, a explicat Andreea Moldovan.
Potrivit acesteia, cu cât măsurile acestea vor fi mai puţin ferme sau vor fi ignorate de către populație, cu atât menținerea lor se va justifica pe o perioadă mai lungă de timp.