luni, septembrie 9, 2024
Acasă Editoriale Familie Află ce vrea să-ți comunice câinele tău!

Află ce vrea să-ți comunice câinele tău!

Unele dintre cele mai sociabile animale de pe Terra, care ne pot înțelege emoțiile cu o simplă privire, sunt cățeii, chiar dacă noi nu suntem întotdeauna siguri de ce vor ei să ne comunice.

O echipă de cercetători de la Universitatea din Salford au decis să rezolve problema cu un studiu axat pe cele mai întâlnite gesturi ale cățeilor și ce înseamnă fiecare.

37 de stăpâni și-au filmat cățeii continuu și cercetătorii au studiat fiecare gest.

În urma analizei, ei au realizat o listă cu mai multe gesturi comune pe care câinii le folosesc pentru a comunica și ce înseamnă fiecare.

Rezultatele au fost publicate în jurnalul Animal Cognition, potrivit Daily Mail.

Deloc surprinzător, cele mai multe gesturi aveau legătură cu mâncarea și nevoia de atenție.

Iată care sunt o parte din aceste gesturi pe care le folosesc câinii pentru a comunica și ce înseamnă fiecare:

1. Când se pune cu burta în sus – “Mângâie-mi burta”

Când se rostogolește pe spate și își expune stomacul și pieptul, cățelul cere atenție și îți arata că are încredere în tine.

2. Când se apleacă brusc – “Dă-mi jucăria”

Dacă animalul tău de companie a decis să își aplece capul brusc sub un obiect de mobilier sau chiar sub tine, încearcă să îți ceară jucăria aflată în apropiere.

3. Își ridică ochii și capul spre tine – “Scarpină-mă”

Când cățelul tău își ridică ochii și capul spre mana ta, înseamnă că are nevoie de atenție și puțin scărpinat.

Sursa digi-animalworld

4. Se ridică pe labele din spate – “Joacă-te cu mine”

În momentul în care cățelul tău își ridică labele din față de pe podea și se uită la tine, înseamnă că vrea să vă jucați.

5. Își întoarce capul într-o parte – “Dă-mi aia”

Dacă patrupedul tău se uită insistent la tine și după își întoarce capul spre un anumit obiect, înseamnă că vrea să i-l dai.

6. Scutură jucăria – “Mi-e foame”

Când cățelul tău are jucăria între dinți și continua să o scuture spre tine și să-ți urmărească reacția, înseamnă că vrea să mănânce.

7. Te atinge cu nasul – “Scarpină-mă”

Dacă patrupedul tău își atinge nasul sau fața de orice parte a corpului tău, înseamnă că vrea puțină atenție.

8. Te linge – “Scarpină-mă”

Dacă patrupedul tău te linge pe tine sau un obiect aflat în preajma ta, înseamnă că a venit momentul încă unei runde de scărpinat.

Sursa digi-animalworld

9. Își sprijină labele din față pe tine – “Deschide-l”

Atunci când cățelul tău își ridică labele din față și le sprijină pe tine sau un obiect aflat în apropierea ta, vrea să îți spună că trebuie să deschizi mai repede obiectul sau cutia pe care le ai în mână sau pe care le folosești atunci – și să-i arăți și lui ce se află înăuntru, bineînțeles.

10. Te atinge cu o lăbuță – “Adu-mi jucăria”

În momentul în care cățelul tău își ridică una din labele din față și o rezemă de tine sau de un obiect aflat în apropiere, încearcă să îți spună că are chef de joacă și te roagă să îi aduci jucăria.

 

ULTIMELE ARTICOLE

Cum îmbunătățim imunitatea copiilor?

Cum îmbunătățim imunitatea copiilor? Imunitatea joacă un rol esențial în protejarea copiilor împotriva bolilor și infecțiilor, asigurându-le o dezvoltare sănătoasă și un viitor robust....

Cum să îți ajuți copilul să treacă peste crizele de tantrum

Cum să îți ajuți copilul să treacă peste crizele de tantrum. Crizele de tantrum reprezintă o etapă normală în dezvoltarea copiilor, mai ales în...

Rolul femeii în biserica adventistă

Rolul femeii în biserica adventistă. De-a lungul istoriei, femeile au jucat un rol vital în comunitățile religioase, iar Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea...

Tineretul adventist și provocările societății moderne

Tineretul adventist și provocările societății moderne. Tinerii adventiști de astăzi se confruntă cu o multitudine de provocări în societatea modernă. Provocări care îi testează...