Crizele ce afectează România atacă stilul de viață al fiecărui român forțându-l să renunțe la anumite lucruri sau să accepte altele mai slab calitative pentru a-și permite un nivel de trai decent. Acest lucru se aplică atât în domeniul tehnologiei, auto, dar și în ceea ce privește alimentele.
În acest context, Preşedintele PNL, Florin Cîţu, a afirmat, luni, că doreşte o evaluare a miniştrilor PNL şi a Guvernului în general, în special pentru a asigura reformele din PNRR şi revenirea economiei.
În emisiunea ”La Zi” cu Flori Stoian, Adrian Negrescu, consultat economic și unul din invitații emisiunii, discută despre economia actuală națională:
”Toate datele ne sugerează că economia nu arată deloc bine și nici bugetul statului nu este deasupra. Statul se adâncește în datorii. Românii se adâncesc în datorii pentru că vedem că astăzi indicele ROBOR a ajuns la aproape 4,5%.
E o creștere record și asta înseamnă rate mai mari cu cel puțin 30% pentru majoritatea celor care sunt împrumutați, mai ales în zona creditelor imobiliare, iar pe viitor va fi o provocare pentru mulți să își plătească facturile.
O evaluare este necesară în zona de energie unde iarăși ne bâlbâim și luăm niște măsuri care frustrează populația, deoarece se referă la un consum care nu are treabă cu consumul din marile orașe.
Sunt multe evaluări care trebuie făcute pe toate segmentele, inclusiv pe zona medicală”
Întrebat cu ce ajută omul de rând această evaluare, Adrian Negrescu a raspuns direct:
”Nu ajută la nimic! Ar trebui să venim cu niște măsuri concrete pentru a sprijini populația, companiile în această perioadă”
Pentru a viziona întreaga emisiune, dă click aici: