
Duminică, 2 mai, în cadrul emisiunii „Prin tribunale ca prin viață” cu Mihaela Olaru – Ediție Specială de Paști, Adrian Năstase a făcut declarații, în exclusivitate, despre Guvernul României.
Adrian Năstase, fostul Prim Ministru al României, a spus că un guvern trebuie să aibă o anumită coerență internă. Coaliția nu poate să își pună problema unei solidarități interne, în condițiile în care programele lor sunt atât de diferite, între PNL, USR-PLUS și UDMR. Fiecare are propriile sale interese, ceea ce într-un fel este firesc, dar nu au reușit să le armonizeze și, practic, președintele Klaus Iohannis i-a pus împreună, i-a obligat să facă guvernul său. Adrian Năstase a mai precizat că sunt împreună pe o formulă care este absolut artificială. De aceea, într-un fel, lucrurile sunt conduse pe un program radical al USR-ului, cu încercări de fixare a unor persoane pe posturi de conducere și de decizie de finanțare din partea PNL-ului, cu interese, mai mult sau mai puțin, ascunse ale UDMR-ului, care urmărește slăbiciunile guvernului pentru a obține anumite avantaje într-o strategie pe termen lung.