Ivitată în emisiunea Alinei Ilioi Mureșan, Adina Alberts, chirurg estetician, ne-a vorbit despre cât de important este echilibrul dintre carieră și viața de familie.
Ne mărturisește că este o femeie obișnuită care și-a dorit să fie independentă și să demonstreze că poate, că și o femeie poate să devină chirurg. Ne spune, cu sinceritate, părerea sa despre faptul că femeile nu trebuie să tindă să fie egale cu bărbații, ci să se completeze.
Mama este cea care i-a insuflat dorința de a deveni medic. În copilarie, Adina Alberts nu a avut păpusi, dar a avut truse medicale, iar mama o striga prin casă „doctorița mamei”. A terminat un liceu de matematica fizică, la Piatra Neamț, a devenit prelucrator prin așchiere, apoi a terminat facultatea de medicina în București, în 1996. Atunci, o întâmplare mai puțin fericită a făcut-o să realizeze cât de importantă este familia. Nu și-a luat rezidențiatul imediat, a preferat să mai stea cu tatal ei, in vremea aceea diagnosticat cu cancer la rinichi. Tatal s-a vindecat, iar Adina Alberts și-a continuat studiile.
„…Întotdeauna am avut în minte că vreau să-mi iau o specialitate care să mă facă independentă, să pot deveni independentă ulterior, deci nu am vrut să aleg cardiologie, pneumologie, alte specialităti care te fac dependentă de un spital mare…”
Despre toate acestea, dar și multe altele, aflați urmărind emisiunea ALATURI DE TINE cu Alina Ilioi Mureșan.