10 ani au trecut de când marele actor Iurie Darie s-a stins din viață, dar Anca Pandrea, văduva regretatului actor, încă nu a acceptat pierderea. Suferă și acum după cel care i-a fost partener de viață timp de 26 de ani.
Actrița a fost prezentă în platoul FreshAcces unde a purtat în piept o fotografie cu Iurie Darie și a adus cu ea un tablou, primit în urmă cu 3 săptămâni, în care este ea alături de marea ei dragoste, Iura.
Actrița a declarat, în exclusivitate, că a trecut prin clipe cumplite în urmă cu câțiva ani când fuma cinci pachete de țigări pe zi și consuma în cantități ridicate alcool, singura dorință fiind aceea de a pleca alături de „puiul” ei și a-l îmbrățișa. Iată declarația:
„Am avut de două ori gânduri negre. Voiam să plec mult mai repede la Iura. Cu Iura fumam două țigări, iar când am vrut să plec alături de Iura, am început să fumez cinci pachete de țigări pe zi și am început să beau până când o prietenă m-a internat la spital unde doctorul mi-a spus că dacă mai fumez o țigară, nu mai garantează că voi trăi ”
Actrița are o relație specială cu Iura, comunicând cu el permanent ca și cum nu ar fi dispărut niciodată din viața ei.
Iurie Darie a murit pe 9 noiembrie 2012, la vârsta de 83 de ani, după o lungă suferinţă. Actorul a avut multe probleme de sănătate în ultimele luni de viață.