8.5 C
București
luni, 18 octombrie 2021
Acasă Emisiuni Fresh Acces A7TV a adus un omagiu legendarului Ivan Patzaichin

A7TV a adus un omagiu legendarului Ivan Patzaichin

Reușitele legendare ale unuia dintre cei mai mari sportivi români ai tuturor timpurilor, Ivan Patzaichin, pot fi întrecute doar de omenia, smerenia și modestia lui. Este singurul român căruia i s-a ridicat o statuie în timpul vieții, iar singura persoană care s-a împotrivit a fost tot el.

Anisa Săndulache, prezentatoarea emisiunii Fresh Acces, a fost profund șocată de vestea dispariției marelui campion și și-a deschis sufletul la A7TV, povestind ce a însemnat interacțiunea cu Ivan Patzaichin:

“A fost o onoare să îl cunosc, să îi strâng mâna. Ivan Patzaichin era ireal. Dacă mă gândesc la el, mă gândesc la un mare campion evident, dar mă gândesc că era ireal de bun. Nu voia să se încarce cu energie negativă.

Nu voia să se supere nimeni pe el. Își dorea să fie împăcat cu toată lumea. Când am fost în Deltă la Mila 23 (n.r. in august 2021) l-am sunat ca să îi spun că sunt la el acasă. Și dacă e prin zonă poate mâncăm un borș împreună. Mi-a răspuns soția dumnealui, foarte tristă, și mi-a spus că Ivan nu e bine.”

Tot în cadrul emisiunii Fresh Acces, Anisa si-a amintit de un moment unic din cariera sa în care a avut ocazia să îi ia un interviu de suflet sportivului de aur și în care a atins binecunoscuta pagaie cu care Patzaichin a scris istorie în 1972:

”Pagaia este ținută într-un soclu, într-o cutie încuiată, într-o vitrină. De fapt în mai multe ca să nu ajungi la ea. E un obiect pe care nu ar putea să pună toată lumea mâna. Și am ajuns acolo la restaurant, iar domnul Ivan ne-a prezentat restaurantul. L-am întrebat de pagaie. El spune: “Aici este”.

M-am uitat la pagaie, m-am uitat la el și am spus: “Ce onoare pe cineva să o atingă. Nu e posibil să fac emisiunea cu pagaia dumneavoastră, nu?” S-a făcut liniște câteva secunde. Cei de la restaurant au spus că nu este posibil să fie scoasă de acolo. Însă domnul Patzaichin a spus: “Să o scoateți de acolo”. A scos pagaia și a venit cu ea în mână. Și mi-a dat-o. Iar eu nu îndrăzneam să o iau. Și am ținut pagaia din 1972 a marelui Ivan Patzaichin.”

Ivan Patzaichin a fost un canoist român, de etnie lipoveană, cvadruplu laureat cu aur la Jocurile Olimpice de vară din 1968, 1972, 1980 și 1984 și triplu laureat cu argint.

În seriile de calificare la Jocurile Olimpice de Vară din 1972, după start, la primele lovituri, pagaia cu care vâslea Ivan s-a rupt. Regulamentul de concurs permitea oprirea cursei dacă se produceau nereguli în primii 25 de m.

Însă, arbitrii nu au observat când Ivan a ridicat pagaia și a arătat că aceasta fusese ruptă.

Din cauza valurilor, barca a depășit linia celor 25 de metri și Ivan s-a văzut nevoit să continue cursa cu restul pagăii, încercând să nu depășească linia culoarului. După 3 minute de la sosirea penultimului sportiv, Ivan s-a apropiat de sosire, în aplauzele publicului, care nu avea cum să vadă că el se folosea doar de un ciot din pagaie.

După terminarea cursei a fost declarat descalificat prin abandon, contrar regulamentului care nu prevedea un barem de timp în care să se desfășoare proba. După contestații din partea oficialilor români, lui Ivan i s-a acordat dreptul de a participa la recalificări. Următoarele curse, recalificări, semifinale și finala, au fost câștigate de Ivan într-o manieră categorică.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.






ULTIMELE ARTICOLE

Raed Arafat – declarații de ultimă oră

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, secretarul de stat în MAI Raed Arafat, a afirmat, sâmbătă, că „trebuie oprit microfonul” celor care dezinformează şi...

Avertismentul medicilor, în plin val 4

În plin val 4, medicii fac o recomandare suplimentară celor care găsesc potrivit să folosească așa numitele tratamente „preventive” anti-covid. Apelul este clar: oamenii...

De ce nu a avenit PSD cu o propunere de premier?

Contextul crizei actuale a lăsat țara fără un premier în funcție, iar cel care a fost desemnat nu a reușit să reunească fosta coaliție....

17 OCTOMBRIE ÎN ISTORIE

Ziua internaţională pentru eradicarea sărăciei este marcată în fiecare an în data de 17 octombrie, potrivit Rezoluţiei 47/196 a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor...