Acasă Editoriale Actualitate A zecea tranș...

A zecea tranșă de vaccin Pfizer BioNTech a ajuns în România

Peste 200.000 de doze de vaccin Pfizer BioNTech au ajuns ieri pe aeroporturile din București, Cluj-Napoca și Timișoara.

Conform unui comunicat de presă emis de Ministerul Sănătății, transportul către centrele de stocare este asigurat de firma producătoare, inclusiv pe cale terestră.

Vaccinurile sunt transportate în condiții optime de siguranță, în containere speciale, cu gheață carbonică și folie etanșă.

Până pe 21 februarie, în țara noastră s-au recepționat peste 1,3 milioane de doze de la Pfizer BioNTech și au fost administrate aproximativ 1,22 de milioane de doze persoanelor înscrise la vaccinare.

Dintre cele peste 200.000 de doze care au ajuns ieri, aproximativ 60.000 vor fi distribuite în Centrul Național de Stocare din București, circa 25.000 în Craiova și câte 23.400 în fiecare dintre Centrele Regionale de Depozitare din Brașov, Cluj, Constanța, Iași și Timișoara.

În centrele de vaccinare se vor utiliza atât doze recepționate de România în tranșa curentă, cât și în tranșele anterioare, pe baza solicitărilor transmise la Centrul Național și centrele regionale de depozitare, prin direcțiile de sănătate publică județene și cea a municipiului București.

Conform calendarului de livrare, următoarea tranșă de vaccin ar urma sa fie adusă în România luni, 1 martie, iar la acest moment se așteaptă confirmarea oficială în acest sens din partea firmei producătoare.

Potrivit datelazi.ro, numărul românilor vaccinați cu a doua doză împotriva Covid-19 este de aproape 600.000, în timp ce numărul persoanelor vindecate de Covid-19 este de peste 720.000. Astfel, aproximativ 93% din totalul persoanelor infectate cu coronavirus din România s-au vindecat.

ULTIMELE ARTICOLE

Alături de tine – o...

Te-ai simțit vreodată cop...

„Sunt femeie și ast...

Luni, 7 octombrie, în cad...

Rugăciunea care i-a salva...

Dimineața zilei de 9 apri...

Pericolul alegerilor prez...

Pericolul alegerilor prez...