Augustin Zăgrean, fost președinte al Curții Constituționale a României, trage un semnal de alarmă cu privire la alegerile de anul acesta. Data alegerilor a generat multe discuții și conflicte. Iar acum, deși avem date, problemele încep să apară în număr tot mai mare. Ce se va întâmpla după data de 10 iunie, explică chiar specialistul în Constituția României, Augustin Zăgrean în emisiunea ”Știrea cea bună” de la A7tv.
”Sigur că la alegeri toată lumea trebuie să aibă speranță că o să fie mai bine, că de aia mergem să alegem. Ideea e că dacă mergi la alegeri îl dai la o parte pe ăla care nu a fost bun și pui altul bun în locul lui. Dar după cum se organizează acum lucrurile, se pare că nu asta se dorește. Se pare că se dorește să rămână tot cei care au fost. Adică ”la vremuri noi, tot noi”. Au votat lozinca asta de la Revoluție și așa au rămas cu ea.
Ce fac acum cu organizarea asta dezorganizată a alegerilor, cineva va trage consecințele. Pentru că o să fie o perioadă foarte complicată. Facem alegeri de primari și consilii locale în 9 iunie și ieșitul din funcție undeva prin octombrie. Că validarea durează uneori 2-3 săptămâni, o lună, depinde cât de mulți sunt. Și acolo la validare se fac tot felul de încercări de a bloca lucrurile. Am avut un caz la un moment dat, numai știu în ce perioadă, dar eram la Curtea Constituțională atunci. Într-o localitate mare din județul Galați, Pechea se numește localitateta, vreo doi ani nu au reușit să valideze primarul. Deși a fost ales. Nu a contestat nimeni alegerile, dar nu au reușit să îl valideze.
Care vor fi problemele după algeri?
Sunt convins că va fi o bulversare foarte mare în administrația publică locală din cauza acestor alegeri. Pentru că vom avea un primar ales și unul care urmează să vină. Întreb pe cei care au făcut toate astea: ”Cine va organiza alegerile pentru președinte în septembrie? Că primarii nu vor mai fi în funcție, iar cei care vor mai fi, vor spune: ”Eu oricum plec din 2025, de ce să mă ocup eu?!” Deci lucrurile se vor complica rău de tot. Și nu se termină acolo, pentru că mai avem alegerile parlementare. Și acolo va fi o discuție pentru că președintele nou ales nu va intra în funcție, decât în 21 decembrie cel mai devreme. Pentru că președintele actual are mandat până în 21 decembrie. Și atunci se va pune problema, cine va convoca noul Parlament.”
Poți urmări întregul interviu pe link-ul de mai jos: