Acasă Emisiuni Dă sens vieții A început vân...

A început vânătoarea de evrei

A început vânătoarea de evrei. Istoria dramatică a poporului ales este plină de evenimente și de acțiuni care au avut drept scop distrugerea sa. Mii și mii de ani, popoare păgâne sau creștine au încercat să extermine poporul care L-a dat lumii pe Mesia.

Lucrurile nu stau mai bine nici în prezent, deoarece prin demersurile politice internaționale și prin duscursul mediatic se aruncă o lumină nefavorabilă asupra evreilor, în timp ce promotorii terorismului sunt făcuți victime. Nu negăm și nu minimalizăm suferința și nenorocirile inerente războiului, care au apărut în ambele tabere. Cu toate acestea, nu putem să îi învinovățim din nou pe evrei pentru faptul că își apără țara și poporul.

De ce există atâta ură împotriva evreilor? De ce apără creștinii cauza unor state care promovează terorismul? De ce se crează o imagine preponderent negativă despre evrei? De ce se vrea atât de mult un Stat Palestinian pe teritoriul Țării Sfinte? Iată doar câteva întrebări la care vom căuta răspunsuri în această seară.

În emisiunea ”Dă sens Vieții”, ediția cu titlul ,,A început vânătoarea de evrei”, invitat a fost domnul doctor Filip Panait – medic, doctor în medicină, inventator, publicist în presa israeliană și un adevărat pasionat de studiul profețiilor din cărțile – Daniel și Apocalipsa. Acesta a explicat, în interviul realizat de Ionică Herlea implicațiile religioase ale războiului Israel Hamas.

”Soldati israelieni religiosi au început să intre în armată cu însemnul lui Mesia, coroana lui David. Cum explicați faptul acesta, că războiul se dovedește a fi mai religios decât pare?” – a întrebat realizatorul Ionică Herlea.

”Conflictele au fost de natură religioasă, dar religiosșii nu participat în armată până acum. Au refuzat, i-au condamnat la închisoare, i-au amenințat și nu au putut să îi convingă să se ducă în armată. Și s-au trezit cu Hammas peste copiii lor, peste soțile lor, pentru caselor lor. Au dat foc, au violat, au măcelărit, au torturat! Nu putem să spunem la televiziune tot ce au făcut ei acolo!” – a istorisit afectat Dr. Filip Panait.

”După al Doilea Război Mondial, este cel mai mare număr posibil. Deci după Holocaust. Deci în plină pace, fără a fi anunțați, s-au trezit cu ei peste case civile, i-au luat cum i-au luat naziștii în al Doilea Război Mondial”, a continuat invitatul.

Poți urmări întregul interviu pe link-ul de mai jos:

https://www.youtube.com/watch?v=uz4MP9uK11o

ULTIMELE ARTICOLE

Descoperă poveștile care ...

Emisiunea „Spune-mi CUM!”...

Alături de tine – o...

Te-ai simțit vreodată cop...

„Sunt femeie și ast...

Luni, 7 octombrie, în cad...

Rugăciunea care i-a salva...

Dimineața zilei de 9 apri...