A fi sau a nu fi pe Facebook

0
6561

Facebook a devenit cea mai mare floare din marea grădină a interentului pentru că a creat un spațiu virtual în care natura noastră socială s-a prelins, încet și lipicios ca mierea, și s-a instalat acolo ca la ea acasă.

Realitatea virtuală a internetului

Hiper-realitatea era până de curând doar un concept teoretizat de niște gânditori pretențioși și prețioși (Jean Baudrillard fiind probabil cel mai important dintre ei). Astăzi hiper-realitatea este realitatea noastră de zi cu zi indiferent dacă suntem sau nu pretențioși sau prețioși. Hiper-realitatea este o stare de lucruri în care conștiința nu mai poate să facă diferența dintre ce este real și ce nu, în urma amestecului dintre real și virtual. Acest gând ciudat a apărut pe lume odată cu televiziunea, care putea să creeze o realitate paralelă, ne-adevărată, dar totuși într-un sens reală, și anume realitatea virtuală.

Baudrillard a conceptualizat hiper-realitatea înainte de venirea internetului, care a creat un spațiu virtual mult mai adânc și mai complicat decât cel al televiziunii. În realitatea virtuală a televiziunii, telespectatorul era doar atât, spectator, pe când în realitatea virtuală a internetului suntem atât spectatori, cât și actori, consumatori și simultan producători. Deci, suntem mult mai adânciți în realitatea virtuală a internetului pentru simplul motiv că suntem creatori. Cred că Baudrillard ar fi de acord cu afirmația că abia în lumea internetului a înflorit hiper-realitatea cu adevărat.

Facebook, simulacru al realității

Dar ce înseamnă asta pentru noi, oamenii obișnuiți din ziua de azi care trăim cu un picior în realitatea lumii fizice și cu celălalt în realitatea virtuală a internetului? Faptul că practic toată lumea este astăzi pe Facebook este foarte ușor de înțeles pentru că oamenii sunt ființe sociale. Facebook a devenit cea mai mare floare din marea grădină a interentului tocmai pentru că a creat un spațiu virtual în care natura noastră socială s-a prelins, încet și lipicios ca mierea, și s-a instalat acolo ca la ea acasă. Bunicul meu, care are 78 de ani, s-a îndrăgostit de Facebook la fel de repede și de mult ca un adolescent de 17 ani: iată atracția universală a Facebook-ului asupra naturii umane în toată frumusețea ei.

În Facebook, internetul a luat forma cea mai bine adaptată la natura noastră socială, motiv pentru care ne-a și înghițit pe toți la fel de ușor cum un burete absoarbe apa. Dar a fi pe Facebook înseamnă a fi într-un spațiu în care realul se amestecă cu irealul în același fel în care uleiul și gălbenușul de ou se amestecă și formează, dacă sunt bătute bine, maioneza. Maioneza este reală, dar realitatea ei este foarte dubioasă și fragilă, motiv pentru care se și taie așa de ușor. Realitatea Facebook-ului este mult mai dubioasă decât cea a maionezei, pentru că în ea viețile oamenilor, scăpând de constrângerile timpului și ale spațiului și ale vieții de zi cu zi, capătă dimensiuni fantastice și fantasmagorice.

Facebook este un simulacru nu doar al realității, dar și al eternității, pentru că pe Facebook exiști întotdeauna, chiar și când nu ești acolo. Și probabil acesta este de fapt motivul real al incredibilului succes al Facebook-ului: că ne oferă posibilitatea de a fi peste tot în același timp, de a exista într-un alt plan de realitate, care seamănă cu eternitatea, dar care desigur, nu este, pentru că maioneza Facebook-ului se taie extrem de ușor.

Natura umană și Facebook

Poate Facebook ar fi fost un lucru în totalitate bun, dacă natura umană ar fi fost alta. Dar fiind așa cum este, oamenii obișnuiți au găsit pe Facebook locul perfect pentru a minți lumea și pe ei înșiși (nu neapărat în ordinea asta). Cei puternici au găsit arma perfectă de a manipula opiniile maselor (președintele Americii a fost ales de către Rusia cu ajutorul Facebook-ului. Facebook ne citește mesajele din telefon și știe cam tot ce e de știut despre noi, iar apoi vinde aceste informații cui plătește mai mult), instrumentul de marketing perfect (Facebook știe cîți ani ai, ce îți place și ce nu îți place, ce prieteni ani, unde îți faci vacanțele, unde mănânci, deci știe tot ce îți dorești – visul oricărui vânzător!), și în general arma perfectă de a transforma întreaga rasă umană într-un animal narcisistic, obedient și rupt de realitate.

Astăzi, a fi sau a nu fi pe Facebook este o întrebare existențială serioasă, una pe care mi-am pus-o și eu recent și am decis să îi răspund negativ. Cel puțin pentru moment, până înțeleg un pic mai bine ce e cu Facebook, ce e cu mine, și ce e cu mine pe Facebook. Nu e deloc ușor să nu mai fii pe Facebook, mai ales când există atât de multe motive pentru care să fii acolo și atât de puține ca să nu fii. Aparent, nu există niciun motiv serios să nu fii pe Facebook, căci a fi pe Facebook este astăzi la fel de firesc, chiar dacă nu la fel de necesar, cu a avea telefon mobil sau cont bancar.

Și totuși, am înțeles că ființa mea virtuală, pentru care profilul meu de Facebook este forma cea mai concretă, mă trage în apele tulburi ale hiper-realității unde nu mai pot să fiu sigur de niciun adevăr, pentru că nu mai există niciun criteriu solid pentru a separa realitatea de irealitate. Ba mai mult, în oceanul hiper-real al Facebook-ului mă simt expus, fragil, înconjurat de prădători pe care nu îi înțeleg. Așa că am decis să stau o vreme la plajă.

Articol realizat de Cătălin Ionete

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here