9 IANUARIE ÎN ISTORIE

Astăzi se împlinesc 15 ani de la prăbușirea primului elicopter SMURD la Iași. Pe 9 ianuarie 2006, la Iaşi, un elicopter SMURD în care se aflau doctorul Liliana Puiu, asistenta Mioara Haută, pilotul Valentin Stănescu şi copilotul Augustin Toma s-a prăbuşit în timpul unui zbor de încălzire, în apropierea aeroportului ieşean, toţi cei patru ocupanţi ai aparatului de zbor pierzându-şi viaţa, iar ancheta în acest caz a durat mai bine de cinci ani.

 

Acest tip de zbor se efectua zilnic înaintea începerii misiunilor, pentru verificare, iar prezenţa întregului echipaj, atât tehnic, cât şi medical, era obligatorie.

După cinci ani şi trei luni de investigaţii, anchetatorii au stabilit că motivul prăbuşirii aparatului a fost „dezorientarea spaţială a piloţilor, într-un spaţiu fără repere“, procurorii Parchetului Militar Tribunalului Militar din Iaşi dispunând, în 7 martie 2011, neînceperea urmăririi penale în acest caz.

Era vorba, practic, de un spaţiu cu cer perfect senin, jos totul acoperit de zăpadă, alb imaculat, spaţiu în care pilotul practic s-ar fi dezorientat complet şi ar fi intrat în sol crezând că merge orizontal.

Elicopterul, tot de tip EC 135, un aparat nou, în garanţie, care aparţinea Unităţii Speciale de Aviaţie a MAI, s-a răsucit în zbor, s-a izbit violent cu coada de pământ, iar rămăşiţele acestuia s-au împrăştiat pe o rază de 30 de metri.

 

Elicopterul decolase de pe Aeroportul Iaşi la câteva minute după ora 9.00, a pierdut legătura cu turnul de control la scurt timp după ridicarea în aer şi s-a prăbuşit la aproximativ 1,5 kilometri de aeroport.

 

 

1792: Tratatul de la Iași încheie războiul dintre Rusia și Imperiul Otoman.

Rusia obține Crimeea, Oceakov și litoralul Mării Negre până al Nistru.

Tratatul de la Iași, semnat la Iași, în Moldova (astăzi în România) a fost un tratat între Imperiul Rus și Imperiul Otoman, la sfârșitul războiului ruso-turc dintre 1787 și 1792, confirmând creșterea puterii rusești în zona Mării Negre.

Tratatul a fost semnat la 9 ianuarie 1792 de către marele vizir Iusuf Pașa și prințul Bezborodko, care i-a succedat prințului Potemkin la conducerea delegației rusești, după moartea acestuia.

Tratatul a recunoscut anexarea Hanatului Crimeei de către Imperiul Rus, și a transferat Yedisanul acestei țări, făcând din Nistru frontiera ruso-turcă în Europa.

Frontiera asiatică pe râul Kuban a rămas neschimbată.

 

1878: Umberto I devine rege al Italiei.
Umberto I de Savoia, fiu al lui Vittorio Emanuele II de Savoia și al Mariei Adelaide de Ranieri, a fost rege al Italiei din 1878 până în 1900.

Numele său complet este Umberto Rainerio Carlo Emanuele Giovanni Maria Ferdinando Eugenio, Principe de Piemont.

A avut încă din copilărie o educație preponderent militară, care i-a format caracterul și ideile pe care le-a susținut în timpul domniei.

A luat parte la al treilea război de independență italiană în fruntea celei de a XVI-a Divizii.
Cu acest rol a participat la înfruntarea de la Villafranca (24 iunie 1866) în cadrul înfrângerii forțelor italiene în Bătălia de la Custoza.

 

1900: S-a înființat clubul de fotbal SS Lazio. Primul club de fotbal din capitala Italiei, Roma.

SS Lazio este un club de fotbal italian din Roma, Italia, care evoluează în Serie A.

A fost fondat în anul 1900 și joacă meciurile de pe teren propriu pe Stadio Olimpico din Roma, stadion pe care joacă și concitadina AS Roma.

Culorile echipei sunt alb-bleu, iar simbolul echipei este Vulturul.

Clubul roman este cel mai vechi din capitala Italiei și unul dintre cele mai vechi cluburi din Italia.

 

1938: Prințul Paul al Greciei (viitor rege al Greciei) se căsătorește la Atena cu Frederica de Hanovra.

 

1954: Inaugurarea Teatrului de Operă și Balet din București, azi Opera Națională Română.
Opera Națională București este una din cele patru Opere naționale din România, fiind cel mai mare teatru liric al țării.

SourceWikipedia

ULTIMELE ARTICOLE

Când ar trebui să vedem p...

Într-o piață competitivă ...

Descoperă călătoria creșt...

Într-o lume plină de agit...

Cancerul pulmonar –...

Cancerul pulmonar rămâne ...