Acasă Editoriale Actualitate 75 de ani de ...

75 de ani de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial

În urmă cu 75 de ani, Germania nazistă a capitulat, iar cel de-al Doilea Război Mondial a luat sfârșit.

Ziua de 8 mai 1945 este ziua în care s-a încheiat o conflagrație mondială în care au murit 55 de milioane de oameni şi a lăsat cea mai mare parte a continentului european în paragină.

Al Doilea Război Mondial a fost un război global care a durat din 1939 până în 1945, deși unele conflicte asociate lui au început și mai devreme.

El a implicat marea majoritate a țărilor lumii—inclusiv toate marile puteri—care au format două alianțe militare opuse: Aliații și Axa.

A fost cel mai întins război din istorie, și a implicat direct mai mult de 100 de milioane de oameni din peste 30 de țări.

Cei mai importanți participanți și-au dedicat întreaga capabilitate economică, industrială și științifică efortului de război, într-o stare de „război total”, ștergând distincția între resursele civile și cele militare.

Marcat de moartea masivă a civililor, inclusiv de Holocaust (în care au fost uciși aproximativ 11 milioane de oameni) și de bombardamentele strategice ale centrelor industriale și demografice (în care au murit aproximativ un milion de oameni, și în cadrul cărora s-au distins bombardamentele atomice de la Hiroshima și Nagasaki), el a dus la între 50 și 85 de milioane de decese, mai mult decât orice alt conflict⁠ din istoria omenirii.

În primăvara anului 1945, Germania nazistă era într-o situație disperată, foarte aproape de înfrângere, după ce principalii aliați europeni îl abandonaseră pe Adolf Hitler.

Sursa Wikipedia

În aprilie 1945, armata sovietică a ajuns la Berlin. Adolf Hitler se afla într-un buncăr amenajat în centrul capitalei Reich-ului, alături de câțiva apropiați și de Eva Braun.

În 29 aprilie, a decis să se căsătorească cu ea, după ce ani la rând refuzase categoric să facă acest lucru.

A doua zi, când trupele sovietice au ajuns lângă Cancelaria Gemaniei, Adolf Hitler și Eva Braun s-au sinucis pentru a nu fi făcuți prizonieri.

Cadavrele au fost duse în craterul unei bombe, iar unul dintre ultimii colaboratori care îi rămăsese loial lui Adolf Hitler, Otto Gunsche, a stropit cele două cadavre cu benzină și le-a dat foc.

În 2 mai, ultimii apărători ai Berlinului s-au predat, iar în 8 mai 1945, liderii Germaniei naziste care mai rămăseseră în viață au semnat capitularea.

În Moscova trecuse de miezul nopții, de aceea Stalin a decis ca sovieticii să serbeze victoria în 9 mai.

Sursa Wikipedia

Cu ocazia aniversării a 75 ani de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, miniștrii afacerilor externe din Bulgaria, Cehia, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia și Statele Unite ale Americii au făcut o declarație comună.

”Cu prilejul aniversării a 75 ani de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial în anul 2020, aducem un tribut victimelor și tuturor soldaților care au luptat pentru înfrângerea regimului nazist și pentru a pune capăt Holocaustului.

În timp ce luna mai 1945 a adus încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, nu a adus libertate în Europa.

Centrul și Estul Europei au rămas sub dominația regimului comunist pentru încă aproape 50 de ani.

Statele baltice au fost ocupate ilegal și anexate, iar pumnul de fier al Uniunii Sovietice a fost impus celorlalte state captive, prin intermediul forței militare covârșitoare, a represiunii și a controlului ideologic.

Timp de multe decenii, numeroși cetățeni europeni din Centrul și Estul continentului și-au sacrificat viața luptând pentru libertate, în timp ce milioane de oameni au fost privați de drepturi și libertăți fundamentale, au fost supuși torturii și strămutați forțat.

Societățile din spatele Cortinei de Fier au căutat cu disperare o cale spre democrație și independență.

Evenimentele din 1956, fondarea și activitățile Cartei 77, Mișcarea Solidaritatea, Lanțul Baltic, Toamna Națiunilor din 1989 și căderea Zidului Berlinului au fost importante pietre de hotar care au contribuit decisiv la renașterea libertății și a democrației în Europa.

Astăzi, lucrăm împreună pentru a avea o Europă puternică și liberă, în care prevalează drepturile omului, democrația și statul de drept.

Viitorul ar trebui să fie fondat pe fapte istorice și pe dreptate pentru victimele regimurilor totalitare.

Suntem deschiși la dialog cu toți cei care sunt interesați să urmeze aceste principii.

Rescrierea evenimentelor istorice care au dus la declanșarea celui de-al Doilea Război Mondial și la divizarea Europei după încheierea conflagrației mondiale reprezintă o încercare lamentabilă de a falsifica istoria.

Ne dorim să le reamintim tuturor membrilor comunității internaționale faptul că durabilitatea, pe termen lung, a securității internaționale, stabilitatea și pacea necesită un angajament continuu și autentic pentru respectarea dreptului internațional, inclusiv a suveranității și integrității teritoriale a tuturor statelor.

Învățând lecțiile dureroase ale celui de-al Doilea Război Mondial, lansăm un apel către comunitatea internațională de a ni se alătura pentru a respinge ferm conceptul sferelor de influență și insistăm pentru egalitatea tuturor statelor suverane”

ULTIMELE ARTICOLE