Home arhiva articole Ziua de azi 7 SEPTEMBRIE ÎN ISTORIE

7 SEPTEMBRIE ÎN ISTORIE

0
7 SEPTEMBRIE ÎN ISTORIE

Pe 7 septembrie, Angela Gheorghiu, una dintre cele mai renumite cântărețe de operă din lume, împlinește frumoasa vârstă de 55 de ani.

Elevă a Miei Barbu, a absolvit Conservatorul din București în anul 1990. În străinătate cântă pentru prima dată la Basel în Elixirul dragostei de Gaetano Donizetti. Debutează în 1992 la Royal Opera House din Londra cu rolul Zerlina, în Don Giovanni, urmată de Mimì din La bohème de Giacomo Puccini, apoi în Adina la Opera de Stat din Viena și la Opera din Hamburg. În 1993 debutează la Metropolitan Opera în La bohème. La Royal Opera House a triumfat în mult aplaudata Traviata de Giuseppe Verdi, dirijată de Sir Georg Solti, în 1994, spectacol pentru care, ca să poată fi transmis în direct, a fost anulat programul obișnuit de la BBC. De atunci, soprana Angela Gheorghiu a fost o prezență constantă în săli de operă și de concert din lumea întreagă. Vocea ei este considerată de către critica internațională drept o combinație între vocile a două celebre cântărețe de operă, Maria Callas și Renata Tebaldi.   1.În 1739 se semna Tratatul de pace de la Belgrad dintre Austria și Imperiul Otoman, care încheia războiul ruso-austro-otoman (1736-1739). Imperiul Habsburgic a fost obligat să restituie Oltenia Țării Românești.   2.În 1911, poetul francez Guillaume Apollinaire este arestat sub suspiciunea de a fi furat tabloul Mona Lisa de la muzeul Luvru. Guillaume Apollinaire, pseudonimul literar al lui Wilhelm Albert Vladimir Apollinaris de Kostrowitzky, a fost poet, prozator și critic de artă. Mama sa a fost o nobilă poloneză dar identitatea tatălui este incertă.   3.În 1931, Nicolae Titulescu a fost reales în funcția de președinte al celei de-a XII-a Sesiuni ordinare a Adunării Societății Națiunilor; a fost un caz unic în istoria Ligii Națiunilor, când un fost președinte al Ligii a fost reales pentru o nouă sesiune.   4.În 1940 se semna Tratatul de la Craiova, Tratatul de frontieră dintre România și Bulgaria, prin care partea de sud a Dobrogei („Cadrilaterul”, adică județele Durostor și Caliacra) intră în componența Bulgariei. 5.În 1944, șeful Marelui Stat Major, generalul Gheorghe Mihail, și-a înaintat demisia în semn de protest față de modul în care era tratată armata română și față de intrarea acesteia sub ordinele înaltului Comandament Sovietic, la 6/7 septembrie 1944, ora 0. Cererea i-a fost respinsă, trebuind să accepte colaborarea cu Armata Roșie. La 12 septembrie 1944, demisionează pentru a doua oară, exprimându-și refuzul de a accepta „ciuntirea și destrămarea oștirii”. Gheorghe Mihail a fost un general de armată român, care a deținut funcția de vicepreședinte al Consiliului de Miniștri în guvernul Ion Gigurtu și a exercitat în două rânduri funcția de șef al Marelui Stat Major al Armatei Române. A fost arestat în 1948, judecat alături de ceilalți membri ai guvernului progerman condus de Ion Gigurtu și condamnat la pedeapsa de 12 ani de detenție riguroasă, dar a fost grațiat și eliberat din închisoare în 1957.