Astăzi se împlinesc 140 de ani de la nașterea lui Ion Minulescu, poet, prozator, dramaturg român și director general al artelor în 1922.
Născut la București, a copilărit la Slatina, de unde este originară mama sa. A urmat școala primară și gimnaziul la Pitești. A dat examenul de bacalaureat în anul 1899 la un pension particular din București, „Brânză și Arghirescu”.
În 1897, sub pseudonimul (I. M.) Nirvan apar primele producții poetice ale lui Ion Minulescu, atunci încă elev la Pitești, în revista Povestea vorbei.
În 1898, sub semnătura I. Minulescu-Nirvan, tânărul poet publică în Foaia pentru toți, doi ani mai târziu poetul pleacă la Paris pentru a studia dreptul.
Poeții francezi îi schimbă însă dorințele și, captivat de scrierile acestora, uită de studiile sale juridice.
După numai 4 ani se întoarce în țară, unde compune poezie și proză.
În 1905 va publica unele poeme, unele fragmente de proză din Jurnalul unui pribeag, în revista Viața nouă a lui Ovid Densusianu, unul din organele cele mai însemnate ale mișcării simboliste.
În 1906, Ion Minulescu începe să publice o parte din versurile ce vor compune Romanțele pentru mai târziu in revista Viața literară și artistică a lui Ilarie Chendi.
Tot în acest an începe prietenia cu Dimitrie Anghel, cu care va traduce în colaborare versuri din Albert Samain, Charles Guérin, Henry Bataille, Henri de Régnier, publicate în Sămănătorul.
Iarna 1906-07 cei doi prieteni o petrec la Constanța, ecourile acestei șederi pe țărmurile Mării Negre regăsindu-se în versurile lor, în minulescianele Romanțe pentru mai târziu (1908) și în Fantaziile lui D. Anghel (1909)
Director general al artelor în Ministerul de culte și arte. A condus publicațiile simboliste Revista celorlați și Insula.
Ion Minulescu a murit în data de 11 aprilie 1944, la București, în urma unui atac de cord. Este înmormântat la Cimitirul Bellu.
1610: Matematicianul și astronomul italian Galileo Galilei (1564-1642) a descoperit patru sateliți ai planetei Jupiter – Ganimede, Io, Europa și Callisto.
1904: A fost anunțat semnalul marinăresc utilizat în caz de pericol, CQD („seek you, danger”), efectiv începând cu 1 februarie, înlocuit, un an mai târziu la 1 aprilie 1905, cu SOS.
(SOS poate fi privit ca o abreviere a: „save our ship”, „save our souls”, sau „send out succour”, dar in realitate nu este o abreviere, nici acronim).
1953: Președintele american Harry Truman a anunțat public faptul că SUA au dezvoltat prima bombă cu hidrogen din lume.
1990: Turnul din Pisa este închis pentru siguranță pentru vizitatori, înclinarea devenind prea periculoasă. Lucrările de renovare vor dura până la 15 decembrie 2001.
1996: Exploratorul Fiodor Koniukov a atins Polul Sud, după o călătorie de 60 de zile pe schiuri, în care a parcurs 1350 de km; marșul a început la 7 noiembrie 1995.
1999: În fața Senatul Statelor Unite începe punerea sub acuzare a președintelui Bill Clinton.
El este acuzat de sperjur și obstrucție a justiției în urma afacerii Lewinsky.
2015: Sediul ziarului satiric Charlie Hebdo din Paris a fost vizat de un atac cu arme automate, comis de persoane mascate și soldat cu multe victime.
Cel puțin 12 persoane, între care doi polițiști și mai mulți jurnaliști renumiți, au fost ucise și alte unsprezece persoane au fost rănite.