La 6 octombrie 1902 se năștea Petre Țuțea, economist, eseist, filosof, jurist, politician și publicist român, militant naționalist, membru al Mișcării Legionare, antisemit, anticomunist, apoi comunist (Emil Cioran despre Țuțea: „Un marxist entuziast și mistic”) și victimă a regimului comunist din România.
În 1933, Petre Țuțea a fost angajat prin concurs ca referent în Ministerul Industriei și Comerțului (ulterior devenit Ministerul Economiei Naționale) unde a avansat până la funcția de director de studii, funcția maximă pe care a deținut-o în cariera de economist apoi, între martie 1933 și decembrie 1934 a fost detașat în Germania la Agenția economică din Berlin (tot ca angajat al Ministerului Industriei și Comerțului și nu pentru studii la Universitatea Humboldt, unde ar fi fost trimis de către Alexandru Vaida-Voevod).
Rechemat în Ministerul Economiei Naționale, centrala Industrie și Comerț, Petre Țuțea funcționează aici până la data arestării – 12 aprilie 1948. Deși doctor în Drept, se specializase în economie, conform vocației sale reale.
După 23 august 1944, continuă să lucreze în același minister, la Direcția Încurajării Exportului, apoi funcționar în Direcția Studii și Documentare, pentru ca în final să lucreze în Direcția Acorduri, protejat de Lucrețiu Pătrășcanu (fiind vechi colegi in PCdR) contra epurărilor succesive din aparatul de stat ale „elementelor burgheze”, epurări facute de comuniști.
Două săptămâni după destituirea lui Pătrășcanu a fost arestat și Țuțea care, cu o întrerupere între 1953 și 1956, va fi deținut până în 1964.
6 OCTOMBRIE ÎN ISTORIE
1889: În zona Montmartre din Paris, în arondismentul 18, se deschide clubul de divertisment Moulin Rouge, care va deveni cel mai faimos teatru varieté din lume.
1981: Anwar al-Sadat, președinte al Egiptului și laureat al Premiului Nobel pentru pace, este asasinat la Cairo de un grup de fanatici.
1990: Este lansată sonda spațială Ulysses, un proiect comun ESA și NASA, care avea drept obiectiv studiul in situ al regiunilor vecine Soarelui (heliosfera) de la ecuator la cei doi poli pe durata unui ciclu solar. Misiunea s-a încheiat în iunie 2009, după ce sonda a încheiat trei orbite în jurul Soarelui.
1991: Actrița americană Elizabeth Taylor se căsătorește cu muncitorul în construcții Larry Fortensky pe care l-a cunoscut într-un centru de reabilitare pentru consumul de alcool. Acesta a fost cel de-al șaptelea soț al actriței de care se va despărți cinci ani mai târziu.
2010: Se înființează Instagram, o aplicație de partajare a fotografiilor.