Home arhiva articole Ziua de azi 6 DECEMBRIE ÎN ISTORIE

6 DECEMBRIE ÎN ISTORIE

0
6 DECEMBRIE ÎN ISTORIE
1.Pe 6 decembrie, finlandezii își serbează ziua națională. În 1917, Finlanda și-a proclamat independența. 2.În 1774, sistemul de învățământ din Austria este reproiectat de către împărăteasa Maria Tereza. Acesta emite regulile generale, care stabilesc o perioadă de șase ani de învățământ obligatoriu în școala elementară, manuale, uniforme și o formare a cadrelor didactice. 3.Pe 6 decembrie 1865, Statele Unite au adoptat al treisprezecelea amendament al Constituției, prin care s-a abolit sclavia. Sclavia desemnează condiția umană a persoanelor (sclavii) care lucrează pentru un stăpân fără remunerație și ce nu dispun de drepturi asupra propriei persoane. Sclavii trebuie să îndeplinească toate ordinele stăpânului de la naștere sau capturare (trecerea de la libertate la sclavie) până la moarte sau eliberare (trecerea de la sclavie la libertate). Din punct de vedere istoric, sclavia înseamnă, prin definiție, negarea egalității între oameni, iar filozofic sclavii erau considerați o specie aparte și inferioară. Sclavia poate fi definită și ca o „stare de totală dependență politică, socială și economică în care este ținută o țară, o categorie socială, un individ”. 4.Pe 6 decembrie 1877, inventatorul american Thomas Alva Edison a realizat prima înregistrare sonoră recitând „Mary had a Little Lamb”, la West Orange, New Jersey. 5.În 1880 a fost emis decretul potrivit căruia, orașul Buenos Aires a devenit capitala Republicii Argentina. Buenos Aires sau Ciudad de Buenos Aires este capitala și cel mai mare oraș din Argentina și a doua cea mai mare zonă metropolitană din America de Sud, după Sao Paulo. Este localizat pe malul vestic al estuarului Rio de la Plata, pe coasta de sud-est a continentului Sud-American. Marea aglomerație urbană Buenos Aires, care include și câteva provincii ale orașului, constituie a treia cea mai mare aglomerație urbană din America latină, cu o populație de aproape 12 milioane de oameni. Populația sa este formată în general de argentinieni de descendență spaniolă sau italiană, însă există și comunități importante de arabi, evrei, armeni și coreeni. O mică parte din locuitori au origini indigene. Amendarea Constituției din 1994 a acordat orașului autonomie, prin urmare, denumirea orașului este Orașul Autonom Buenos Aires. Orașul a fost fondat în 1536 de către Pedro de Mendoza, distrus de indieni și refondat în 1580 de Juan de Garay. Buenos Aires a crescut în importanță în 1776, când a fost numit capitală a Regatului Río de la Plata. Condiția sa de port, l-a transformat în cheia dezvoltării țării, în detrimentul interiorului. 6.În 1916, în timpul primului război mondial, în București sosește o delegație germană care cere să se semneze capitularea orașului. Delegația era condusă de prințul Schaumburg-Lippe, fostul atașat militar al Germaniei în România. Primarul Emil Petrescu, în prezența reprezentanților guvernului, a semnat „declarația de capitulare în fața inamicului”. Trupele germane au intrat dinspre Chitila, pe Calea Griviței iar centrul orașului s-a animat de curioși. 7.Pe 6 decembrie 1965 s-au încheiat lucrările la prima magistrală feroviara electrificată din România, pe ruta Brașov-Predeal.