Ziua Mondială a Educaţiei este sărbătorită în fiecare an la 5 octombrie, începând cu anul 1994.
Pentru ca această zi să fie recunoscută şi sărbătorită la nivel internaţional, pentru ca principiile celor două recomandări să fie respectate de fiecare stat în parte, federaţia globală a Uniunii Sindicatelor Cadrelor Didactice ”Education International” a lansat la 5 octombrie 1994, o campanie de promovare a meritelor cadrelor didactice şi a contribuţiei aduse de acestea în procesul educaţional, la nivel mondial.
De asemenea, a fost instituit Premiul Hamdan (2008) pentru a recompensa performanţele profesorilor.
Acesta este acordat din doi în doi ani şi constă în suma de 300.000 de dolari americani, care se împart între trei laureaţi ale căror proiecte îşi propun să îmbunătăţească performanţele şi eficienţa profesorilor.
Numele distincţiei vine de la susţinătorul proiectului, Sheikh Hamdan Bin Rashid Al-Maktoum, viceprim-ministru al Emiratelor Arabe Unite (1971-1973).
În ţara noastră Ziua mondială a educaţiei este marcată distinct de Ziua învăţătorului (5 iunie) începând cu anul 2013 şi a fost introdusă în structura anului şcolar 2013-2014, conform unei decizii luate, la 3 iunie 2013, de ministrul de atunci al Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie, şi de cei doi lideri ai sindicatelor din învăţământul preuniversitar, Simion Hăncescu (Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ) şi Marius Nistor (Federaţia Sindicatelor din Educaţie ”Spiru Haret”).
1.În 1455, Petru Aron, domn al Moldovei, primește un ultimatum de la sultanul Mehmed al II-lea, prin care i se cere sa plătească un tribut de 2.000 de galbeni în termen de trei luni de zile.
Petru Aron a fost domn al Moldovei prima oară între octombrie 1451 și februarie 1452, a doua oară între august 1454 și februarie 1455, respectiv a treia oară între mai 1455 și aprilie 1457.
Era fiul natural al domnului Moldovei Alexandru cel Bun, cu cea de-a patra soție, Marina.
2.În 1793, în Franța este instituită era republicană. Aceasta începea pe 22 septembrie 1792; anul era format din 12 luni a câte 30 de zile, împărțite și ele în decade.
3.În 1795, generalii Napoleon Bonaparte și Joachim Murat deschid focul asupra insurgenților. Napoleon devine general de divizie.
4.În 1864, orașul indian Calcutta este distrus aproape în întregime de un ciclon; 60 000 de morți.
5.În 1895, lângă Londra are loc prima cursă ciclistă contra cronometru pe șosea.
Evenimentul a fost organizat de North Road Cycling Club, pe un traseu de 50 de km.
6.În 1905, Wilbur Wright realizează cu avionul Wright Flyer III un zbor de peste 38,6 km în 39,5 minute, până acum cel mai lung zbor cu un avion alimentat.