An de an, la data de 4 mai, la iniţiativa Academiei de Științe Medicale, se marchează ziua naţională a inimii.
Momentul este un prilej pentru ca specialiştii să atragă atenția asupra înmulţirii cazurilor de boli cardiovasculare.
Într-o încercare de a le preveni, Organizația Mondială a Sănătății a lansat, în 2003, inițiativa globală Move for Health (Mişcare pentru sănătate), care promovează activitatea fizică.
Afecţiunile cardiovasculare sunt principala cauză de mortalitate la nivel european.
Ziua mondială a inimii este sărbătorită, anual, la 24 septembrie.
4 MAI ÎN ISTORIE
1814: Napoleon I este exilat pentru 100 de zile pe insula Elba.
1904: Începe construcția Canalului Panama.
1904: Inginerul James Royce și Sir Charles Stewart Rolls au pus bazele companiei Rolls-Royce, producătoare de mașini „de excelență”. Din 1998 numele de marcă Rolls–Royce a fost achiziționat de către BMW.
1919: În China s-a declanșat „Mișcarea 4 Mai”, prima mișcare studențească importantă din istoria Chinei. Studenții au demonstrat în Piața Tiananmen din Beijing, China protestând împotriva Tratatului de la Versailles prin care se transferau teritorii chineze Japoniei.
1949: Avionul în care se afla echipa italiana de fotbal Torino care se întorcea de la Lisabona, s-a lovit de zidurile unei biserici la Superga. Nu au existat supraviețuitori. În acea vreme Torino era cea mai bună echipă din Italia.
1955: Se stinge din viață George Enescu, compozitor, violonist, pianist și dirijor român.
1971: Are loc intrarea în circulație a primului tramvai V3A.
2008: Peste 134.000 de persoane ucise sau dispărute de ciclonul Nargis în Myanmar, cel mai mare dezastru natural de la Cutremurul din Oceanul Indian din 2004.