3 IUNIE ÎN ISTORIE

În fiecare an, la data de 3 iunie, este marcată Ziua mondială a bicicletei. Federaţia Europeană a Cicliştilor are peste 80 de membri din peste 40 de ţări europene şi îşi propune să unească asociaţiile cicliştilor din întreaga lume, oferindu-le o structură la nivel internaţional, informează Agerpres.

 

Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite a adoptat, la 12 aprilie 2018, o rezoluţie în cadrul celei de-a 72-a sesiuni ordinare de la New York, prin care se sărbătoreşte la 3 iunie, în toată lumea, notează Agerpres.

Rezoluţia a fost adoptată prin consens de 193 de state membre ale ONU, recunoscându-se astfel unicitatea, longevitatea şi versatilitatea bicicletei, utilizată de două secole ca un mijloc de transport durabil, simplu, accesibil, fiabil, curat şi în conformitate cu mediul înconjurător.

Prin Rezoluţie sunt invitate toate statele membre ale ONU şi părţile interesate să celebreze şi să promoveze conştientizarea unei Zile mondiale a bicicletei.

Declaraţia încurajează statele membre să acorde o atenţie deosebită bicicletei în strategiile de dezvoltare şi să includă bicicleta în politicile şi programele internaţionale, regionale, naţionale şi subnaţionale.

Sursa Google

 

3 IUNIE ÎN ISTORIE

1267: Prima mențiune documentară a orașului Mediaș.

Sursa i-Tour

1428: Dan al II-lea, domnul Valahiei, participă la lupta de la Golubac împotriva otomanilor, alături de regele Ungariei, Sigismund de Luxemburg

Sursa Google

1950: Prima ascensiune a vârfului Annapurna, al 10-lea vârf ca înălțime din lume, de către o expediție franceză.

Sursa Wikipedia

1989: Guvernul chinez trimite forțe de securitate să evacueaze protestatarii din Piața Tiananmen, omorând sute dintre ei.

Sursa DW

 

1998: ICE-ul Wilhelm Conrad Röntgen deraiaza la Eschede, accident feroviar la care mor 101 de oameni.

Sursa Wikipedia

2002: S-a desfășurat, la Cluj, în perioada 3-9 iunie, prima ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania, primul festival din România destinat exclusiv lung-metrajelor.

Sursa TIFF.ro

 

ULTIMELE ARTICOLE

Rolul familiei în Biblie:...

Rolul familiei în Biblie:...

Trump și negocierile pent...

În februarie 2025, Donald...

Cele Zece Porunci și rele...

Cele Zece Porunci, cunosc...