29 MAI ÎN ISTORIE

Pe 29 mai este Ziua internațională a forțelor ONU de menținere a păcii sau Ziua internațională a Căștilor Albastre.

La 29 mai 1948, în Palestina îşi începea activitatea prima misiune ONU pentru pacea în Orientul Mijlociu.

De ziua internațională a Căştilor Albastre, suntem invitaţi să conştientizăm şi să apreciem munca celor 125.000 de oameni implicaţi, în prezent, în misiuni de pace organizate în cele mai periculoase locuri de pe glob.

Momentul este, de asemenea, un prilej de comemorare a celor ucişi în misiunile de menținere a păcii.

La sediul Organizaţiei Naţiunilor Unite din New York, este programată o ceremonie solemnă în onoarea tuturor pacificatorilor care au murit la datorie.

 

1.În 1453, armatele otomane, sub conducerea sultanului Mahomed al II-lea, cuceresc Constantinopolul după un asediu de 53 de zile. Este sfârșitul Imperiului Bizantin.

Căderea Constantinopolului este numele sub care e cunoscută cucerirea capitalei Imperiului Bizantin de forțele Imperiului Otoman, sub comanda sultanului Mehmed al II-lea (1432-1481).

Evenimentul a avut loc în ziua de marți, 29 mai 1453.

Căderea Constantinopolului a însemnat nu numai sfârșitul Imperiului Roman de Răsărit și moartea ultimului împărat bizantin, Constantin al XI-lea (1404-1453), dar și o victorie strategică de o importanță crucială pentru cucerirea estului mediteranean și al Balcanilor de către otomani.

Constantinopolul a rămas capitala Imperiului Otoman până la destrămarea acestuia în 1922.

În anul 1930, după proclamarea Republicii Turcia, orașul a fost redenumit în Istanbul.

Sursa Wikipedia

2.În 1914, nava RMS Empress of Ireland s-a scufundat după ce s-a ciocnit de SS Storstad pe fluviul Sfântul Laurențiu.

Și-au pierdut viața 1.012 de oameni.

3.Eclipsa de Soare din 29 mai 1919 a fost fotografiată pentru a se verifica experimental relativitatea generală a lui Albert Einstein.

 

Sursa Wikipedia

4.În 1935, nava franceză de pasageri Normandie își începe călătoria plecând din Le Havre.

Va ajunge la New York după patru zile, trei ore și 14 minute, doborând recordul anterior deținut de Panglica albastră.

Gigantul transatlantic va fi cel mai mare vas din lume timp de cinci ani.

SS Normandie a fost cel mai mare transatlantic al Franței și unul din cele mai mari ale secolului XX.

A fost prima navă la care s-a adoptat forma de bulb a etravei pentru reducerea rezistenței la înaintare.

A câștigat trofeul Panglica albastră în 1935 și 1937 parcurgând distanța dintre Le Havre și New York în 4 zile și 2 ore.

În perioada celui de-al doilea război mondial a fost capturată de către S.U.A., apoi după conversie folosită pentru transportul de trupe între S.U.A. și Anglia.

În 1942, pe timpul staționării în portul New York, a fost complet distrusă de un incendiu de mari proporții.

După război, în 1946-1947, este tăiată ca fier vechi în portul Newark, New Jersey.

Sursa Wikipedia

5.În 1945 se stinge din viață Mihail Sebastian, prozator, dramaturg și eseist român.

Mihail Sebastian a fost un om de litere român, evreu de origine, care a scris roman, dramaturgie și critică literară.

A fost de asemenea activ ca publicist, ținând printre altele și cronică muzicală.

Mihail Sebastian a fost unul dintre cei mai importanți discipoli ai filosofului Nae Ionescu.

Un scandal fulminant în epoca interbelică i-a cauzat prefața antisemită a lui Ionescu la romanul De două mii de ani, prefață pe care Sebastian a publicat-o intactă.

Deriva înspre extremismul de dreapta a generației sale și circumstanțele politice din timpul celui de-al Doilea Război Mondial l-au îndepărtat de maestrul său și de foștii săi prieteni.

În această perioadă a ținut jurnal.

După moartea lui subită, posteritatea i-a fost asigurată în principal de piesele de teatru, până în 1996, când jurnalul, care rămăsese peste 60 de ani inedit, a fost tipărit pentru prima dată.

Cartea a suscitat controverse aprinse în societatea românească, fiind contrară imaginii idealizante a elitei intelectuale interbelice.

Sursa Wikipedia

6.Pe 29 mai 1980, Anișoara Cușmir cucerește locul întâi la săritura în lungime, realizând una din cele mai bune performanțe mondiale la această probă: 7 metri.

Anișoara Cușmir-Stanciu este o atletă română, laureată cu aur la Los Angeles 1984 la săritură în lungime. Sportivă la Clubul „Steaua” în anul 1984 a primit gradul de locotenent, ulterior în 1988 a devenit locotenent major.

După retragerea din activitatea competițională a devenit antrenoare la Secția de atletism a Clubului Steaua.

A studiat la ,,Colegiul National Gh. M. Murgoci” Braila.

Sursa Wikipedia

7.În 1985 se produce dezastrul de pe stadionul Heysel din Bruxelles: 39 de spectatori au murit și sute au fost răniți, în urma prăbușirii unei tribune.

Tragedia de pe Stadionul Heysel s-a întâmplat pe 29 mai 1985, în Bruxelles, Belgia, la meciul din finala Cupei Campionilor Europeni 1985 dintre echipa italiană Juventus și cea engleză, Liverpool, când un perete al Stadionului Heysel s-a prăbușit peste fanii ce fugeau panicați.

În rezultat 39 de fani ai lui Juventus au murit iar 600 au fost răniți.

Cu o oră înainte de începutul meciului, un grup de suporteri ai lui Liverpool au sărit gardul de protecție ce-i despărțea de fanii lui Juventus.

Drept urmare fanii lui Juventus panicați au început să fugă de pe terasa stadionului, provocând astfel prăbușirea peretelui susținător, fapt care a dus la moartea a 39 de persoane și alte câteva sute au fost rănite.

În pofida incidentului, meciul nu a fost anulat, ci s-a jucat până la capăt, pentru a se evita altercații în continuare.

Ca rezultat al tragediei, cluburile engleze de fotbal au primit de la UEFA interdicție nelimitată în competițiile europene (ridicată în 1990–91), Liverpool fiind exclusă pentru un an suplimentar, iar 14 suporteri ai FC Liverpool au fost găsiți vinovați în omucidere involuntară, fiecare din ei fiind condamnat la trei ani de închisoare.

Dezastrul a fost mai târziu descris ca „cea mai neagră oră din istoria competițiilor UEFA”

Sursa Wikipedia

SourceWikipedia

ULTIMELE ARTICOLE