Home arhiva articole Ziua de azi 29 IULIE ÎN ISTORIE

29 IULIE ÎN ISTORIE

0
29 IULIE ÎN ISTORIE
Sursa Google

Ziua imnului naţional al României„Deşteaptă-te române!”, simbol al unităţii Revoluţiei Române de la 1848 – este sărbătorită în fiecare an la 29 iulie, dată la care, în anul 1848, ”Deşteaptă-te române!” a fost cântat pentru prima dată oficial, în Parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea.

  Ziua imnului naţional al României a fost instituită în anul 1998, prin Legea nr. 99/1998, care prevede că această zi va fi marcată de către autorităţile publice şi de către celelalte instituţii ale statului, prin organizarea unor programe şi manifestări cultural-educative cu caracter evocator şi ştiinţific, în spiritul tradiţiilor poporului român, precum şi prin ceremonii militare specifice, organizate în cadrul unităţilor Ministerului Apărării Naţionale şi ale Ministerului de Interne. Tot în anul 1998, în cadrul manifestărilor prilejuite de împlinirea unui secol şi jumătate de la Revoluţia română din anul 1848, Banca Naţională a României (BNR) a pus în circulaţie, în scop numismatic, începând cu data de 29 iulie 1998, Zi a imnului naţional, simbol al unităţii Revoluţiei române din anul 1848, două monede din aur cu valori nominale de 500 lei şi 1.000 lei, dedicate acestei aniversări, potrivit Circularei nr. 12/1998 emise de BNR. Versurile imnului naţional aparţin lui Andrei Mureşanu (1816-1863), poet de factură romantică, ziarist, traducător, un adevărat tribun al epocii marcate de Revoluţia de la 1848. Muzica a fost compusă de Anton Pann (1796-1854), poet şi etnograf, om de mare cultură, cântăreţ şi autor de manuale de muzică.
Sursa Google
 

29 IULIE ÎN ISTORIE

1836: Inaugurarea Arcului de Triumf din Paris, Franța.
Sursa Wikipedia
1857: A fost înființată Școala Națională de medicină și farmacie din București.
Sursa Google
1921: Adolf Hitler devine liderul Partidului Naționalist German al Muncitorilor.
Sursa Wikipedia
1981: Charles, Prinț de Wales se căsătorește cu Lady Diana Spencer.
Sursa Wikipedia