
Pe 27 mai 1821 se stingea din viață Tudor Vladimirescu, figură emblematică pentru istoria Țării Românești, de la începutul secolului al XIX-lea, fiind conducătorul Revoluției de la 1821, al pandurilor și domn al Țării Românești.
S-a născut în satul Vladimir, județul Gorj într-o familie de moșneni. A învățat carte și limba greacă în casa boierului Ioniță Glogoveanu, din Craiova, care a făcut din inteligentul și destoinicul băiat administrator de moșie și care l-a folosit în afacerile de negoț, mai ales la exportul de vite. Tudor Vladimirescu și-a constituit o avere prin cumpărare de pământ, făcând comerț pe cont propriu. S-a emancipat din slujba lui Glogoveanu intrând în rândurile pandurilor – armată cu obligații semi-permanente – și participă la războiul ruso-turc din 1806 – 1812, recompensat de oficialitățile ruse cu Ordinul Sfântului Vladimir, clasa a III-a. Ridicat prin trădare de la Golești la 21 mai, Tudor a fost ucis de șefii eteriștilor la Târgoviște, în noaptea de 27 spre 28 mai, învinuit probabil de colaborare cu otomanii împotriva eteriștilor.





