duminică, septembrie 8, 2024
Acasă arhiva articole Ziua de azi 26 SEPTEMBRIE ÎN ISTORIE

26 SEPTEMBRIE ÎN ISTORIE

Începând din 2001, la 26 septembrie este marcată, anual, Ziua europeană a limbilor, o iniţiativă a Consiliului Europei, potrivit http://edl.ecml.at/. În 2021, Ziua europeană a limbilor a ajuns la ediţia aniversară cu numărul 20.

 

Scopul acestui eveniment este de a promova plurilingvismul, ca punte esenţială de comunicare între popoare, dar şi un instrument de interes turistic sau profesional.

În plus, cunoaşterea limbilor străine facilitează o mai bună înţelegere interculturală, fundamentul patrimoniului cultural european, descoperirea unor culturi noi, posibilitatea de a căpăta o perspectivă diferită asupra lumii şi de a-i înţelege mai bine pe cei din jur.

Aproximativ 800 de milioane de locuitori din cele 47 de state membre ale Consiliului Europei sunt invitaţi să înveţe mai multe limbi străine, atât în cadrul şcolii, cât şi în afara ei.

Anul 2001 a fost proclamat de către Consiliul Europei şi Uniunea Europeană ”Anul European al limbilor”. Activităţile organizate cu acel prilej, care au implicat mii de persoane din 45 de state, au celebrat diversitatea lingvistică în Europa şi au promovat învăţarea limbilor.

Sursa Google

26 SEPTEMBRIE ÎN ISTORIE

1905: Albert Einstein publică a treia lucrare a sa din acest an, „Despre electrodinamica corpurilor în mișcare”, introducând teoria relativității restrânse.

Sursa Wikipedia

 

1973: Concorde face prima traversare continuă a Atlanticului într-un timp record.

Sursa Wikipedia

 

1991: A patra mineriadă: Minerii revin în Piața Victoriei. Au loc negocieri cu ușile închise, între reprezentanții minerilor și cei ai conducerii țării.

Se obține demisia Guvernului Roman, anunțată la orele 12,30, din balconul Palatului Victoria. Seara, minerii încearcă să pătrundă în Televiziune. Au loc scene de violență și de vandalism.

Sursa Google

2002: Timișoara a devenit primul oraș din România cu un sistem de iluminare stradală inteligentă: pe perioada nopții, când traficul scade foarte mult, are loc o reducere a nivelului de iluminare, fără a afecta însă siguranța circulației, astfel încât consumul de energie electrică se reduce cu până la 30%.

Sursa Wikipedia

2002: Feribotul senegalez supraîncărcat Le Joola s-a răsturnat în largul coastelor Gambiei; numărul estimat al morților a fost de peste 1.800 de persoane.

Sursa Google

2005: Soldatul american Lynndie England este găsită vinovată în scandalul de tortura de la închisoarea Abu Ghraib în timpul ocupației din Irak.

A doua zi, ea a fost condamnată la trei ani de închisoare.

 

ULTIMELE ARTICOLE

Rolul femeii în biserica adventistă

Rolul femeii în biserica adventistă. De-a lungul istoriei, femeile au jucat un rol vital în comunitățile religioase, iar Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea...

Tineretul adventist și provocările societății moderne

Tineretul adventist și provocările societății moderne. Tinerii adventiști de astăzi se confruntă cu o multitudine de provocări în societatea modernă. Provocări care îi testează...

Ce activități putem face în weekend?

Ce activități putem face în weekend? Weekendul este un moment special pentru familie, o ocazie de a petrece timp de calitate împreună și de...

Cum mai mâncăm dacă nu avem timp?

Cum mai mâncăm dacă nu avem timp? Lipsa timpului este o provocare tot mai frecventă în societatea modernă, afectând inclusiv modul în care ne...