sâmbătă, septembrie 7, 2024
Acasă arhiva articole Ziua de azi 26 IULIE ÎN ISTORIE

26 IULIE ÎN ISTORIE

Astăzi se împlinesc 299 de ani de la nașterea lui Samuel von Brukenthal, jurist sas, guvernator al Transilvaniei, colecționar de artă și fondator al muzeului din Sibiu care îi poartă numele.

Bunicul și tatăl său au fost judecători în Nocrich. Numele inițial al familiei a fost Brekner.

Pentru loialitate, tatăl său, Michael Brekner, a fost înnobilat în 1724, primind numele cu particulă nobiliară von Brukenthal. Mama sa, Susanna, provenea din familia aristocrată a lui Conrad von Heydendorff.

Sursa Wikipedia

Palatul Brukenthal din Sibiu este un palat construit între anii 1778–1788 în orașul Sibiu de baronul Samuel von Brukenthal, guvernator al Marelui Principat al Transilvaniei (1777-1787).

El a fost înălțat în etape, cu scopul de a fi reședință oficială a baronului von Brukenthal și sediu al colecțiilor sale.

Palatul se află situat în partea de vest a Pieței Mari, având adresa Piața Mare nr. 4.

Palatul Brukenthal din Sibiu, azi Muzeul Brukenthal , a fost inclus pe Lista monumentelor istorice din județul Sibiu din anul 2015, având codul de clasificare SB-II-m-A-12094.

Construcția a început după ce Samuel von Brukenthal a fost numit Guvernator al Marelui Principat al Transilvaniei, funcție pe care a ocupat-o între anii 1777 și 1787.

Ca model au servit palatele din Viena, construite stilul Barocului Târziu.

Clădirea a fost ridicată pe latura vestică a Pieței Mari, pe locul a două case, din care una avea loggii.

Baronul mai avea și o reședință de vară, Palatul Brukenthal din Avrig, a cărui construcție începuse în 1760.

Sursa Wikipedia

 

1.În 1741 a fost descoperită Peninsula Alaska de către exploratori ruși; în 1867 a fost cumpărată de SUA.

În prezent, Alaska este stat al SUA.

Alaska este un stat al Statelor Unite ale Americii situat în extremitatea nord vestică a continentului America de Nord.

A devenit cel de-al patruzeci și nouălea stat al Uniunii nord-americane, la 3 ianuarie 1959, după ce fusese teritoriu al Statelor Unite, Alaska Territory, între 1912 și 1959.

Numele „Alaska” provine cel mai probabil din cuvântul Alyeska din aleutină însemnând „țară mare”, „continent”, sau „pământ mare”. Este străbătută de fluviul Yukon.

În 1867, Rusia a vândut Statelor Unite ale Americii teritoriul Alaska pentru suma de 7,2 milioane de dolari.

Sursa Wikipedia

 

2.În 1469, în bătălia de la Edgecote Moor forțele conduse de Richard Neville, conte de Warwick se opun celor conduse de Eduard al IV-lea al Angliei.

Războiul celor Două Roze (1455–1485) este numele sub care mai este cunoscut războiul civil purtat cu intermitență pentru tronul Angliei între susținătorii Casei de Lancaster și cei ai Casei de York.

Ambele case regale erau ramuri ale Casei Regale Plantagenet, avându-l ca strămoș comun pe regele Edward al III-lea.

Numele generic de Războiul celor Două Roze nu a fost folosit în perioada în care conflictul a avut loc, ci mai târziu, avându-și originea în formele și culorile blazoanelor celor două case regale: Roza roșie de Lancaster și Roza albă de York.

Războiul a fost purtat de armate formate din vasalii feudali ai celor două case regale.

Casa de Lancaster a avut sprijinitori în special în sudul și vestul țării, în timp ce sprijinitorii Casei de York proveneau în special din zonele de nord și de est.

Războiul celor Două Roze, cu marele său număr de victime din rândul nobilimii, a fost o cauză principală a scăderii importante a puterii aristocrației, ceea ce a dus la creșterea puterii monarhiei centralizate a dinastiei Tudor.

Sursa Wikipedia

 

3.În 1908, procurorul general al Statelor Unite a înființat o organizație ce a stat la baza FBI-ului din ziua de astăzi.

Biroul Federal de Investigații este o agenție federală de investigații a crimelor, aparținând Departamentului de Justiție al Statelor Unite.

Motto-ul acestei agenții este „Fidelitate, Bravură, Integritate”.

FBI are sediul în Washington DC și are 56 de birouri pe întreg teritoriul SUA, peste 400 de agenții rezidente în orașe și orășele mai mici și mai mult de 50 de birouri internaționale.
Din august 2000, FBI are un birou și în România.

Sursa Wikipedia

 

4.În 1953, prin lansarea unui atac nereușit împotriva unei baze militare din Santiago de Cuba, Fidel Castro a declanșat Revoluția Cubaneză.

Revoluția Cubaneză a fost o revoltă armată victorioasă a Mișcării 26 Iulie.

Sub conducerea lui Fidel Castro, mișcarea a reușit să-l răstoarne pe dictatorul Fulgencio Batista, sprijinit de către Statele Unite ale Americii, pe 1 ianuarie 1959.

Sursa Wikipedia

 

5.În 1976, primul card VISA a fost utilizat pentru prima oară, la Thompson Travel, în Burlington, Vermont, SUA, fiind emis de Howard Bank.

Suma tranzacționată a fost de 178 USD, fiind folosită pentru cumpărarea unor bilete de avion.

Sursa Wikipedia

 

6.În 2005, la doi ani jumătate după dezastrul navetei spațiale Challenger, NASA lansează naveta spațială Discovery cu echipaj uman.

Naveta Spațială Discovery a fost una din cele trei navete rămase operaționale în flota navetelor spațiale ale NASA.

Zburând pentru prima oară în 1984, Discovery a fost cea de-a treia Navetă Spațială operațională și cea mai bătrână dintre cele aflate în serviciu.

Discovery a efectuat misiuni de cercetare, dar și de asamblare a Stației Spațiale Internaționale.

Naveta își trage numele de la vasul de explorare Discovery, care l-a însoțit pe exploratorul James Cook în timpul ultimei sale călătorii importante.

Discovery a fost naveta care a lansat Telescopul spațial Hubble.

Misiunile a doua și a treia de întreținere a Hubble au fost conduse, de asemenea, de Discovery.

Este programată și a cincea misiune de întreținere, tot cu ajutorul navei Discovery. Naveta a lansat sonda Ulysses și trei sateliți TDRS.

Discovery a fost aleasă de două ori ca vehicul pentru reîntoarcerea la zbor, prima dată în 1986, după dezastrul navetei Challenger în 1984, dar și în cele două misiuni din iulie 2005 și iulie 2006, după dezastrul navetei Columbia, din 2003.

Discovery a fost prima navetă operațională care a fost scoasă din uz, fiind urmată de Endeavour.

Sursa Wikipedia

ULTIMELE ARTICOLE

Rolul femeii în biserica adventistă

Rolul femeii în biserica adventistă. De-a lungul istoriei, femeile au jucat un rol vital în comunitățile religioase, iar Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea...

Tineretul adventist și provocările societății moderne

Tineretul adventist și provocările societății moderne. Tinerii adventiști de astăzi se confruntă cu o multitudine de provocări în societatea modernă. Provocări care îi testează...

Ce activități putem face în weekend?

Ce activități putem face în weekend? Weekendul este un moment special pentru familie, o ocazie de a petrece timp de calitate împreună și de...

Cum mai mâncăm dacă nu avem timp?

Cum mai mâncăm dacă nu avem timp? Lipsa timpului este o provocare tot mai frecventă în societatea modernă, afectând inclusiv modul în care ne...