
Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite a adoptat, la 8 decembrie 2016, o rezoluţie prin care data de 26 aprilie a fost desemnată ca zi internaţională de reamintire a dezastrului de la Cernobîl.
ONU a recunoscut, astfel, că la “trei decenii după dezastrul de la Cernobîl, consecinţele serioase pe termen lung ale acestuia persistă încă, precum şi continuarea necesităţilor comunităţilor şi teritoriilor afectate” şi a invitat “toate statele membre, agenţiile relevante ale sistemul Organizaţiei Naţiunilor Unite şi alte organizaţii internaţionale, precum şi societatea civilă, să respecte această zi”. O explozie la Centrala Nucleară de la Cernobîl din 1986 a împrăştiat un nor radioactiv asupra unor mari părţi ale Uniunii Sovietice, în prezent teritorii ale Belarusului, Ucrainei şi Federaţiei Ruse, iar aproape 8,4 milioane de persoane din aceste ţări au fost expuse la radiaţii, amintește Agerpres.




