Pe 25 august 1873 se năștea renumita actriță Lucia Sturdza Bulandra.
Lucia Sturdza-Bulandra a fost una dintre marile figuri ale scenei românești, de neuitat în roluri de compoziție din dramaturgia universală și națională, spirit organizatoric, talent pedagogic ce a format generații întregi de actori: Nicolae Baltățeanu, George Calboreanu, Dina Cocea, Radu Beligan, Victor Rebengiuc.
Descendentă a unei familii princiare, Lucia Sturdza Bulandra a ales să facă o carieră în teatru, în ciuda faptului că la debutul din 1898, bunica i-a trimis o telegramă prin care i-a interzis să poarte numele familiei pe scenă.
În 1898 a debutat la Teatrul Național din București iar în 1914, împreună cu soțul ei, a întemeiat o companie particulară. Din 1941 este actriță a Teatrului Municipal din București iar din 1947 până la sfârșitul vieții a fost directoarea acestui teatru, astăzi Teatrul Bulandra.
A fost profesoară la Conservatorul de artă dramatică din București timp de 30 de ani.
25 AUGUST ÎN ISTORIE
1835: Ziarul The New York Sun publică primul articol „Great Moon Hoax”, din seria celor șase articole, care anunță descoperirea vieții și a civilizației pe Lună.
1875: Căpitanul englez Matthew Webb a devenit prima persoană care a traversat înot Canalul Mânecii, călătorind de la Dover, Anglia, la Calais, Franța, în 21 de ore și 45 de minute.
1891: Thomas Edison obține brevetul de invenție pentru filmul de 35 mm.
1954: Prima participare a României la Campionatele Europene de atletism, cu Iolanda Balaș pe locul secund (1,65 m).