vineri, septembrie 22, 2023
Acasă Articole 22 OCTOMBRIE ÎN ISTORIE

22 OCTOMBRIE ÎN ISTORIE

1.Astăzi, în toată lumea, sunt sărbătoriți misionarii, acei oameni care lasă acasă tot ceea ce au mai drag și pleacă în alte țări pentru a ajuta oamenii care nu beneficiază de un sistem de învățământ sau medical, cel puțin decent. Totodată misionarii se ocupă și cu predicarea valorilor creștine în locurile în care progresul tehnologic și ideea de Dumnezeu nu au ajuns.

2.Pe 22 octombrie 1895 – un tren parizian își încheie cursa în cel mai original mod dar și loc. După ce a deraiat, a mers 30 de metri în afara șinelor, pe peron, apoi a terminat cursa ieșind prin fațada Gării Montparnasse.

3.1964 – Jean Paul Sartre, un scriitor ce a influențat gândirea tinerilor de după al Doilea Război Mondial, face un gest demn de critică și admirație în același timp. Refuză să primească Premiul Nobel pentru Literatură, pe motivul că nu dorea sa fie transformat de această distincție.

4.1974 – În București este inaugurat Centrul Național de Fizică.

ULTIMELE ARTICOLE

România nu va recunoaște statutul de soți în cuplurile de același sex

România nu va recunoaște statutul de soți în cuplurile de același sex. România va acorda drept de ședere soților de același sex ai cetățenilor...

Declinul moral al societății și speranța în soluția divină

Declinul moral al societății și speranța în soluția divină. Într-o lume tot mai agitată și tulburată, este inevitabilă observarea declinului moral alarmant. Comportamentele destructive,...

Despre oboseala oculară

Despre oboseala oculară. Ochii sunt organe extrem de importante, reprezentând una dintre cele mai complexe și esențiale părți ale corpului uman, iar sănătatea ochilor...

Cum gestionăm impulsivitatea la copiii școlari

Cum gestionăm impulsivitatea la copiii școlari. Impulsivitatea este acea tendință minunată de a acționa înainte de a gândi, a se aventura fără să cunoască...