Home arhiva articole Ziua de azi 21 IULIE ÎN ISTORIE

21 IULIE ÎN ISTORIE

0
21 IULIE ÎN ISTORIE
Sursa Google

La 21 iulie 1821 se năștea Vasile Alecsandri, poet, dramaturg, folclorist, om politic, ministru, diplomat, membru fondator al Academiei Române, creator al teatrului românesc și al literaturii dramatice în România, personalitate marcantă a Moldovei și apoi a României de-a lungul întregului secol al XIX-lea.

  A fost unul dintre fruntașii mișcării revoluționare din Moldova, redactând împreună cu Kogălniceanu și C. Negri Dorințele partidei naționale din Moldova, principalul manifest al revoluționarilor moldoveni. În 1854 – Apare sub conducerea sa România literară, revistă la care au colaborat moldovenii C. Negruzzi, M. Kogălniceanu, Al. Russo, dar și muntenii Gr. Alexandrescu, D. Bolintineanu, Al. Odobescu. În 1859 – Este numit de domnitorul Al. I. Cuza ministru al afacerilor externe; va fi trimis în Franța, Anglia și Piemont pentru a pleda în scopul recunoașterii Unirii. Primește Premiul Academiei pentru Literatură în 1881.
Sursa Google

21 IULIE ÎN ISTORIE

1873: Primul jaf de tren de la vestul râului Mississippi a fost înfăptuit de temutul bandit american Jesse James.
Sursa Wikipedia
  1880: Poetul Alexandru Macedonski publică, în revista „Literatorul”, articolul „Despre logica poeziei”, considerat a fi primul manifest al poeziei române moderne.
Sursa Wikipedia
  1944: Colonelul Claus von Stauffenberg și ceilalți complici la asasinarea eșuată împotriva lui Adolf Hitler, sunt executați la Berlin, Germania.
Sursa Wikipedia
  1945: Președintele american Harry S. Truman a aprobat ordonanța prin care se aproba folosirea bombelor atomice.
Sursa Wikipedia
  1969: A fost inaugurat Combinatul petrochimic Pitești.
Sursa Google
  1984: CPEx al CC al PCR a hotărât construirea canalului navigabil Poarta-Albă-Midia-Năvodari și a canalului navigabil Dunăre-București.
Sursa Wikipedia